Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Dan Moraru este nemulțumit de atitudinea rezervelor de la ICIM

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
05.04.2012

Foto: baschetarad.ro

ICIM Arad a câștigat prima întâlnire din seria cu SCM U Craiova, scor 77 - 61, din cadrul primei faze a PlayOff-ului 2012 al Diviziei A feminin.

La finalul meciului, Dan Moraru, antrenorul pricipal al arădencelor, a declarat că nu este complet mulțumit de echipa sa din prisma faptului că jucătoarele de pe banca de rezerve nu au tratat partida cu aceeași seriozitate ca și titularele.

Sunt mulţumit doar pe jumătate, adică de jucătoarele cu care am început meciul, adică cele care au evoluat în primul şi al treilea sfert. Cu celelalte trebuie să am o discuţie, pentru că am impresia că sunt supărate de faptul că nu joacă în formula de start, ceea ce nu este normal. Trebuie să înţeleagă că suntem o echipă şi nu individualităţi şi ar trebui să se bucure pentru victorie, indiferent dacă joacă sau nu. În mod normal, trebuie să tranşăm calificarea la Craiova, a spus tehnicianul conform sportarad.ro.

Din cele 77 de puncte ale echipei sale, ”primul 5” a marcat 54 de puncte, însă atât timp cât au fost pe teren rezervele ICIM-ului au fost surclasate de adversare. Drept dovadă stau statisticile +/- furnizate de FRBaschet care se referă la evoluția scorului cât timp un anumit jucător este pe teren. Astfel, toate cele 6 jucătoare intrate în meci din postura de rezerve au o valoarea negativă la acest capitol.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!