Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Dan Moraru: ”Se poate spune că Satu Mare are deja un complex de inferioritate faţă de ICIM!”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
22.04.2012

Foto: sportarad.ro

ICIM Arad a învins pe CSM Satu Mare, scor 61 - 54, în prima partidă din cadrul semifinalelor Campionatului Național Feminin.

La finalul meciului, Dan Moraru, antrenorul învingătoarei, consideră că revenirea echipei sale din partea a doua a meciului, după ce la pauză era condusă cu 10 puncte, s-a datorat apărării prestate.

Fetele au jucat slab în primele două sferturi, asta poate şi datorită faptului că au crezut că pot câştiga mai uşor, ţinând cont că evoluam pe teren propriu. Am fost conduşi la pauză cu zece puncte, dar le-am spus că nu este o diferenţă mare la acest nivel, în contextul echilibrului dintre cele două echipe. Ne-am apărat mult mai bine în partea a doua, iar la final am obţinut o victorie importantă, a fost o revenire în care am crezut. Remarc întreaga echipă dar şi publicul, care ne-a încurajat pe tot parcursul meciului, a spus tehnicianul conform sportarad.ro.

Moraru este conștient că meciul de la Satu Mare va fi unul dificil, dar speră să îl câștige și să obțină a opta victorie consecutivă în fața sătmărencelor.

Nu cred că meciul a fost pierdut de Fleşeriu, pentru că tot el a antrenat echipa şi în prima parte. Se poate spune că Satu Mare are deja un complex de inferioritate faţă de ICIM, dar semifinala nu e nici pe departe jucată. Ne aşteaptă un meci la fel de greu la Satu Mare, în care ca şi astăzi se poate întâmpla orice, mi-aş dori şi ar fi frumos să câştigăm şi acolo şi să ne continuăm seria de victorii, a mai spus antrenorul conform aceleiași surse.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!