Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Derby-ul vestului, Arad - Satu Mare

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
17.02.2013

Sala Sporturilor Victoria Arad

Luni, 17 februarie

ora 19:00

DIGI SPORT 2

Locul 1 (17/2) Fișa meciului Locul 3 (16/3)

Luni seară, în Polivalenta arădeană va avea loc unul dintre cele mai importante dueluri din actualul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin. Se înfruntă două mari rivale, echipe ce s-au luptat în ultimii ani pentru supremație. Derby-ul vestului, Arad – Satu Mare poate să decidă în mare măsură, cine va termina sezonul regulat pe poziția a doua.

Cele două rivale, care au disputat finala campionatului feminin acum două sezoane, au produs mari scântei în mai toate confruntările directe. Au fost dueluri tensionate în dispute cu trofee pe masă, dar și cu declarații aprinse din partea ambelor tabere, atât înainte cât și după finalul confruntărilor.

Univ. Goldiș ICIM Arad vine după un alt meci tare, în care au fost învinse în derby-ul României, împotriva campioanei din Târgoviște. Echipa de pe Mureș a rezistat doar două reprize în fieful campioanei României, cedând confruntarea după un avantaj de 11 puncte.

De partea cealaltă, vicecampioana României CSM Satu Mare a avut etapa trecută o misiune ușoară în disputa cu formația din Craiova. Sâtmărencele s-au impus destul de lejer cu scorul 68-47.

Dacă vorbim despre evoluția până acum în campionat a celor două combatante putem spune că ambele au avut un parcurs foarte bun în actuala stagiune, cu un plus pentru echipa arădeană. ICIM-ul are la activ două înfrângeri, în timp ce Satu Mare a suferit trei înfrângeri, dintre care două dintre ele, destul de surprinzătoare, la Sf. Gheorghe respectiv Alexandria.

În partida tur disputată de cele două formații CSM Satu Mare s-a impus la o diferență de 6 puncte, scor 81-75, la capătul unei partide extrem de echilibrate, la fel cum se anunță și duelul de luni seară.

În confruntările directe dintre cele două, Aradul conduce la general cu scorul de 14-12. În actualul sezon s-au întâlnit de cinci ori dacă punem la socoteală și partidele din presezon, avantaj având tot arădencele, care s-au impus de trei ori. Ultimele două venind în Cupa României, dar antrenorul sătmărencelor, Dan Fleșeriu, declara atunci că nu-l înteresează cupa.

În cazul unei victorii echipa din Arad își asigură în mare măsură locul secund în clasament la finalul sezonului regulat, în timp ce Satu Mare este obligată să câștige această partidă dacă mai doreşte să spere la poziția a doua, una importantă având în vedere avantajul terenului propriu în semifinala ce s-ar putea repeta între cele două rivale. Înaintea etapei cu numărul 23 din Liga Naționale de baschet feminin, Univ. Goldiș ICIM Arad se afla pe prima poziție a clasamentului, în timp ce Satu Mare ocupa locul secund.

Duelul vestului în baschetul feminin, partida Arad – Satu Mare va avea loc luni, de la ora 19:00, în direct la postul de televiziune, DIGI SPORT 2. Dreptatea în teren va fi împărțită de o brigadă de arbitrii FIBA, formată din Laurențiu Grigoraș și Alin Faur în timp ce observator de joc din partea FRB, a fost delegat Radu Burcezan.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!