Minute | 34:55 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 33 |
![]() |
60 - 55 12 - 9, 8 - 12, 10 - 15, 16 - 10, 14 - 9 |
![]() |
Fişa Meciului |
Duelul celor două oraşe situate pe râul Mureş a stârnit interesul spectatorilor arădeni dar şi a altor reprezentanţi ai sportului cu mingea la coş. În tribunele Sălii Sporturilor Victoria din Arad au luat loc printre alţii şi oficialii timişoreni Ionescu şi Lazarov, jucătoarea Tiffany Brown de la BCM Danzio Timişoara precum şi jucătorul Dominique Archie de la BC Timişoara.Oaspetele deschid tabela prin Bojana Vulic, pentru ca replica arădencelor să vină pe mâna veteranei Larisa Toma. Se observă încă de la începutul meciului intenţiile celor doi antrenori de a anihila în primul rând ofensiva adversă, jocul fiind presărat cu greşeli mai mult sau mai puţin forţate. Totuşi amfitrioanele reuşesc să se desprindă pe finalul sfertului la ceea ce avea să fie avantajul maxim pe tabelă în dreptul lor: 12 - 6 cu puţin peste un minut rămas din sfert. Dragană Gobeljic reuşeşte să marcheze deşi este faultată şi transformă aruncarea suplimentară pentru a stabili scorul primului sfert: 12 - 9.
În mare parte datorită jocului mai slab reuşit de Porchia Green, dar şi cu aportul adus de defensivă lui Mladen Jojic, ofensiva campioanelor scârţâie, acestea reuşind contraperformanţa de a nu marca deloc timp de 3 minute, perioadă în care mureşencele revin la conducere. Urmează o nouă perioadă de secetă, de data aceasta din partea ambelor echipe până când Veronica Hicks reuşeşte o aruncare din săritura de la nivelul liniei de fault pentru a desprinde echipa nou-promovata la 5 puncte diferenţă. Pe finalul sfertului Monika Brosovszky reuşeşte o aruncare de 3 puncte "patentată" pentru a reduce diferenţa la un singur punct şi la pauză mare tabela indică un scor mai potrivit pentru handbal: 20-21.
Se merge cap-la cap în debutul sfertului al treilea, cu schimbări dese ale conducerii pe tabelă. Dan Moraru forţează apărarea în zonă care a adus succesul pe finalul întâlnirii de la Alba Iulia, dar elevele lui Mladen Jojic îl taxează imediat prin coşuri reuşite de la mare distanţă pentru ca pe final de sfert Cherrise Graham, favorita publicului arădean din sezonul precedent să stabilească scorul după 30 de minute de joc: 36 - 30 în favoarea oaspetelor.Sfertul al patrulea debutează cum nu se poate mai bine pentru vizitatoare, acestea distanţându-se la 13 puncte diferenţă până la mijlocul sfertului. Răspunsul campioanelor vine de surprinzător de la o jucătoare de rezervă, Laura Drăgoescu, care dă semnul revenirii galben-albastrelor printr-o serie de 5 puncte consecutive. Bojana Vulic mai duce o dată Târgu Mures-ul la 11 puncte după ce transformă o aruncare liberă, dar ultimele 3 minute din timpul regulamentar le aparţin arădencelor. Larisa Toma reuşeşte să reducă ecartul la numai 5 puncte cu mai puţin de un minut rămas din timpul regulamentar pentru ca mai apoi aceeaşi Laura Drăgoescu să inventeze o aruncare de 3 puncte cu panoul în disperare de cauză. Hicks o înlocuieşte la repunere pe Gobeljic dar aceasta cedează presiunii la care o supune Korinne Campbell şi trimite o pasa exact în braţele Porchiei Green. Aceasta din urmă îşi spală toate greşelile comise pe parcursul partidei reuşind să restabilească egalitatea cu mai puţin de 10 secunde rămase din timpul regulamentar. Mureşencele ratează atacul şi avem scor egal 46 - 46 şi prelungiri.
După două puncte ale Monikăi Brosovszki urmează 4 consecutive realizate de Cherrise Graham aceasta fiind ultima dată când Nova Vita mai conduce pe tabelă. La scorul de 50 egal Porchia Green reuşeşte să incrie de la 3 puncte, dar imediat vine replica Veronicăi Hicks. Laura Drăgoescu iese din nou la rampă şi dovedeşte o bună stăpânire de sine transformând atât de la 3 puncte cât şi de la nivelul liniei de libere. Mladen Jojic nu reuşeşte să găsească soluţii pentru ofensiva echipei sale şi partidă se încheie cu victoria campioanelor en-titre 60 - 55.
Remarcatele partidei sunt de la Târgu Mureş: Dragană Gobeljic (17 puncte, 11 recuperări), Cherrise Graham (12 puncte, 5 pase decisive) şi Bojana Vulic (7 puncte, 8 recuperări). Din tabăra arădeană cele mai mari merite pentru această victorie le au: Larisa Toma (11 puncte, 13 recuperări), Laura Drăgoescu (13 puncte, 3 recuperări) şi Monika Brosovszky (10 puncte, 5 recuperări şi 9 pase decisive).
br /
Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet fem...
Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet fem...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!