Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

DIVIZIA A FEMININ. Avancronică: SCM Craiova - BCM Danzio Timişoara

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
27.01.2012

Hoskins de la Craiova a marcat 32 de puncte în meciul de la Timişoara

Etapa cu numărul XVIII la feminin propune sâmbătă în Bănie duelul dintre SCM Craiova şi BCM Danzio Timişoara. Cele două formaţii, vecine de clasament vor încinge cu siguranţă lupta, mai ales că miza este importantă, locul 7 în clasament.

SCM Craiova e echipa mai bine clasată. Trupa lui Liviu Manea e pe locul 7, cu 27 de puncte şi are avantajul terenului propriu. Oltencele au un parcurs oscilant în campionat. Cu 10 victorii şi 7 înfrângere la general, dar un raport de 5/3 pe teren propriu, gazdele caută victoria după ce etapa trecută au cedat la Bucureşti cu Sportul. Studentele nu îşi mai permit paşi greşiţi, altfel riscă să facă schimb de locuri cu Timişoara, tocmai adversara de mâine. Trupa din Bănie are însă un ascendent moral asupra alb-violetelor. Au câştigat în tur la Timişoara cu 9 puncte avans şi vor avea şi fanii alături.

BCM Danzio e echipa care pune probleme în deplasare. Trupa lui Ljubomir Kolarevic are 5 victorii din 8 meciuri pe teren străin şi e decisă ca şi în Bănie să triumfe. În războiul direct cu Sportul, Danzio trebuie să treacă de Craiova pentru a-şi consolida cel puţin locul 8 pe care se află acum. Bănăţencele au o stare de spirit destul de greu de anticipat. Antrenorul Kolarevic spune că moralul e excelent, dar acest lucru nu s-a văzut în meciul cu Alba-Iulia, cedat pe teren propriu runda trecută după ce gazdele au condus cu 17 puncte. Alb-violetele au ajuns deja la Craiova şi vor să răzbune înfrângerea din tur. 

Partida tur de la Timişoara s-a încheiat cu scorul de 61-70.

Meciul dintre SCM Craiova şi BCM Danzio va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00 în sala Sporturilor din Craiova.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!