Minute | 34:55 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 33 |
Etapa a XXVI-a a Diviziei A de baschet feminin a debutat astăzi cu partida dintre Universitatea Cluj şi BCM Danzio Timişoara. Partida s-a încheiat cu scorul de 61-69, un rezultat care readuce echipa de pe Bega pe locul 8 în clasament. Meciul a fost unul nu foarte spectaculos, presărat de multe greşeli de ambele părţi. Paradoxal, Clujul a câştigat trei sferturi, dar nu şi meciul. Danzio s-a impus în principal datorită evoluţiei din sfertul secund.
Saponjic a reuşit 17 p. şi e în creştere de formă
Actul de debut a fost unul echilibrat, încheiat la egalitate, 18-18. Danzio a trecut la cârma jocului în următoarele 10 minute şi a reuşit să de distanţeze pe tabelă. Un avantaj de +11 la pauza mare, 24-35, a fost suficient pentru trupa de pe Bega.
După ieşirea de la cabine a fost rândul clujencelor să fie echipa pe val. Ardelencele au reuşit să revină uşor pe tabelă şi au câştigat sfertul cu 19-18. Lupta finală s-a dat în ultimele zece minute când, deşi timişorencele nu au mai marcat pe final, Universitatea nu a reuşit să întoarcă scorul şi a cedat 61-69.
BCM Danzio revine aşadar pe locul 8 în clasament şi se pregăteşte pentru duelul decisiv cu Sportul Studenţesc, formaţie cu care se află în duel direct pentru ultimul loc de play-off.
Universitatea Cluj a urcat pe 12 în clasament, cu 31 de puncte.
Principalele marcatoare:
UNIVERSITATEA CLUJ: Ferenczi 19p, Fodor 14p.
BCM DANZIO TIMIŞOARA: Pesovic 23p, Saponjic 17p.
Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet fem...
Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet fem...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!