Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

DIVIZIA A FEMININ. Cronici: Nova Vita şi Craiova obţin victorii logice

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
10.12.2011


 85 - 64
 Etapa a 13-a 

Victorie muncită pentru Nova Vita Târgu Mureş în cea de a 13-a rundă a Diviziei A masculine de baschet. Deşi au intrat foarte greu în meci, gazdele s-au impus graţie unei reprize a 2-a bune în care au marcat 49 de puncte primind 31. Veronika Hicks a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor autoare a 31 de puncte şi 5 recuperări. De la CSM Sportul Studenţesc, Keith a încheiat cu 25 de puncte şi 6 recuperări.

Bucureştencele au început excelent jocul izbutind un parţial de 10-0 în primele 3 minute ale jocului forţându-l pe Stacey Nolan să solicite timp de odihnă. A urmat un alt parţial de 10-0 însă de această dată în favoarea gazdelor. S-a jucat cap la cap până la finalul sfertului când tabela de scor indica avantajul târg-mureşenelor, 17-15. În secvenţa secundă ambele formaţii au alternat la conducere, iar la pauză avantajul gazdelor era de 4 puncte, 36-32. La revenirea de la cabine s-a rupt meciul, fetele antrenate de Nolan au izbutit să-şi adjudece sfertul la 14 puncte diferenţă, pentru ca în final gruparea nou promovată să se impună cu scorul de 85-64.

În urma acestui rezultat Nova Vita are 11 victorii şi 2 înfrângeri, iar Sportul Studenţesc înregistrează 5 victorii şi 7 înfrângeri.


 92 - 62
 Etapa a 13-a 

Antrenament cu spectatori la Craiova acolo unde SCM U din localitate a învins singura formaţie fără victorie în Divizia A feminină de baschet. S-a terminat 92-62 într-o partidă în care ambele fomaţii şi-au rulat întreg lotul.

Scorul pe sferturi a fost 28-14, 32-9, 23-16, 9-23. Confruntarea putea să se încheie la o diferenţă şi mai mare dacă Liviu Manea nu miza, în ultimele 10 minute, pe jucătoarele mai puţin folosite în acest campionat.

Din nou Brandie Hoskins a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor autoare a 21 de puncte şi 4 recuperări. De la formaţie oaspete Florina Ardeleanu a avut din nou o seară foarte bună la linia de după 6.75 de puncte înscriind 22 de puncte (6x3).

Craiova obţine a 9-a victorie stagională, în timp ce Sepsi BC a înregistrat, în acest sezon, numai înfrângeri pe linie.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!