Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Dragan Petricevic: „Îmi doresc să avem mai multă stabilitate mentală”

Valentin Todea

Valentin Todea
15.10.2016

Formația ardeleană s-a impus acasă împotriva trupei gălățene în urma unei confruntări disputate, care a făcut o bună reclamă baschetului feminin românesc. ”U” Cluj a câștigat, 74-70, cu destule emoții, câștigătoarea fiind pusă sub semnul întrebării până în ultimele minute.

La finalul partidei, antrenorul grupării clujene, Dragan Petricevic, a spus că echipa sa a prestat în prima repriză un joc asemenător celui din baschetul masculin, păstrând proporțiile. Iată declarația completă a tehnicianului bosniac:

„Se pare că noi suntem la modă cu Euroligă. Joi a fost meciul dintre Steaua Roșie și Darussafaka, la Belgrad, în care gazdele au condus la un moment dat și cu 16 puncte, la fel ca și noi astăzi, și spre final a pierdut. Mă bucur că totuși nu suntem chiar atât de mult în pas cu moda. Cu toate felicitările și respectul față de echipa de la Galați, eu consider că noi trebuie să ne gândim care sunt motivele pentru care am căzut, poate și unele obiective, aceste accidentări care au survenit în timpul meciului și procentajele de aruncare ale adversarelor excepționale, dar nu aveam voie în orice caz să pierdem avantajul pe care l-am avut. Dacă în prima repriză, în afară de ultimele două minute, am jucat un baschet foarte bun calitativ, în o bună parte din ultimele 20 de minute Galațiul a jucat mai bine, însă noi spre final am găsit resurse să învingem, în ciuda problemelor noastre medicale cu care ne-am confruntat și pe parcursul săptămânii, dar despre care nu am vorbit nicăieri pentru că eu nu sunt un antrenor și nu suntem un club de genul care să caute o explicație sau un alibi înainte de meci. Toate echipele au probleme, la fel ca și noi, iar spre final aceste probleme s-au văzut, și aici mă refer la accidentarea Andrei Mandache, la crampele musculare pe care le-au avut Medley și Ross, dar repet, am avut o cădere despre care lumea spune că e firesc să existe, deoarece e vorba de baschet feminin. Eu nu doresc să mai fiu surprins de astfel de lucruri,  îmi doresc să avem mai multă stabilitate mentală.

În primele 20 de minute am jucat un baschet foarte plăcut ochiului, viteza, puterea și energia exprimată nefiind foarte diferită de baschetul masculin, păstrând proporțiile. Pe urmă am căzut și lucrurile erau destul de greu de controlat de pe bancă pentru că am avut foarte multe gesturi imprevizibile, coroborate cu un procentaj extraordinar al adversarelor care au marcat astăzi 9/21 aruncări de trei puncte, dintre care câteva erau forțate spre final. Până în ultimele două minute au avut un procentaj de peste 50% la acest capitol, destul de mare. Important este că am obținut victoria, nu este ușor să păstrezi șirul viictorilor, una peste alta Galațiul este o echipă puternică și eu le doresc foarte mult noroc, foarte mult succes și toate cele bune.

Cred că un meci destul de actractiv ca acesta poate atrage mai mulți spectatori la sală, și astăzi a fost mai multă lume în tribune și mă bucur că pentru acest lucru. Este o partidă care atrage publicul, dar acum e bine că am învins, n-aș dori ca pe viitor să mai jucăm meciuri de genul acesta și să le pierdem.”

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!