Minute | 34:55 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 33 |
Naționala feminină de baschet a României a pierdut, scor 64-75, meciul disputat împotriva Germaniei, la Târgoviște, contând pentru campania de calificare la EuroBasket Women 2013. În urma acestui rezultat tricolorele nu mai au șanse matematice de calificare la turneul final ce va avea loc anul viitor în Franța.
România a început confruntarea în formula Părău, Stoenescu, Bigică, Mărginean și Pavel. În schimb, Germania a început cu Baer, Breitreiner, Austmann, Menz și Fikiel.
Partida a demarat foarte bine din punct de vedere al formației vizitatoare. Germania a înscris de trei ori de la mare distanță în primele cinci minute de joc, principalul catalizator fiind Anne Breitreiner, autoare a opt puncte. Dan Fleșeriu a cerut primul timp de odihnă al confruntării la scorul de 13-2 în favoarea Germaniei.
Tricolorele revin pe tabela de marcaj, cu două minute înaintea încheierii primei secvențe scorul fiind de 19-14, după coșul Anitei Meszaros și prima reușită de trei puncte a României, semnată Gabi Mărginean. Anne Părău marchează o liberă în încheierea primului sfert pentru a stabili scorul de 19-15 în favoarea Germaniei la capătul primelor zece minute de joc.
În debutul celui de-al doilea act formația germană a găsit soluții de a împiedica echipa României să se apropie amenințător pe tabela de marcaj. Acest lucru a fost posibil și prin imprecizia la finalizare a câtorva dintre tricolore. La jumătatea sfertului al doilea scorul era de 26-21, moment în care Germania a solicitat un timp de odihnă.
Anne Părău marchează pe pătrundere, iar apoi o servește pe Cristiana Cutaș, jucătoare ce punctează din zero grade pentru a strânge la un singur punct, scor 28-27, cu trei minute rămase de jucat din prima jumătate. Germania a cerut un nou timp de odihnă.
Repriza se termină cu două reușite de la mare distanță semnate Romy Baer, în vreme ce Părău împarte două libere pentru a 3-a oară în 20 minute de joc. Astfel, la jumătatea confruntării scorul a fost de 36-30 în favoarea Germaniei.
Germania începe foarte bine sfertul al 3-lea, Breitreiner și Menz marcând de la semidistanță și distanță pentru a mări ecartul la 17 lungimi, grația unui parțial de 11-0. Fleșeriu solicită timp de odihnă, însă după reluare ecartul a crescut la peste 20 de lungimi. Pavel marchează primele puncte ale României în după patru minute de joc.
Tricolorele revin de la minus 22 puncte la 41-54 în minutul 29 al partidei. Acest lucru a fost posibil în condițiile în care Germania nu a punctat mai deloc. Mărginean marchează ultimul punct al acestei perioade de joc, scorul la intrarea în sfertul decisiv fiind de 56-42.
Secvența decisivă începe cu o reușită din spațiul de trei secunde a Gabrielei Mărginean. Replica vine imediat de la Romy Baer. Echipa Germaniei împinge mingea la interior în această perioadă după ce preț de 30 minute a aruncat excelent de la distanță și această abordare îi aduce din nou desprinderea. La jumătatea sfertului al 4-lea scorul era de 66-46.
Mărginean ajunge la 20 puncte marcate, iar diferența coboară la 14 puncte cu patru minute rămase de disputat. Pe parcursul ultimelor minute situația nu a suferit modificări semnificative, rezultatul final fiind de 64-75.
Remarcate
România - Mărginean 20 puncte, Cutaș 9 puncte, 6 recuperări, Stoenescu 7 puncte, 7 pase decisive, 4 recuperări, Părău 7 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări.
Germania - Breitreiner 18 puncte, Baer 14 puncte, 9 recuperări, 3 pase decisive, Austmann 13 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive, Greunke 10 puncte, 4 recuperări.
Foto: frbaschet.ro
1 comentariu la aceasta stire:
..
cu 13 ani în urmă (04.07.2012) RaspundeAu aruncat nemtoaicele de 3 puncte ca la ele acasa... Aparare varza
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!