Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

FCC Baschet Arad cedează la un punct în prelungiri cu BEAC Ujbuda la Diplomat Cup

FCC Baschet Arad cedează la un punct în prelungiri cu BEAC Ujbuda la Diplomat Cup

FCC Baschet Arad și-a încheiat participarea la Diplomat Cup cu o înfrângere la limită după prelungiri cu BEAC Ujbuda. Maghiarele s-au impus cu 72-71 în a doua zi a turneului amical găzduit de Piestanske Cajky. Brankica Hadzovic a fost coșghetera partidei cu 33 de puncte. Arădencele termină pe trei după ce în prima zi au fost învinse de gazde.

Antrenorul Dejan Mudresa a efectuat o schimbare în 5-ul de start, cu Anamaria Ciotir intrând alături de Brankica Hadzovic, Adrienne Webb, Alina Pop și Jefimija Karakasevic. Echipa arădeană a jucat într-o rotație de 9, Fodor, Ardelean și Neagu neintrând deloc.

Primul sfert a fost echilibrat și s-a încheiat cu un parțial de 15-15. Formația maghiară a trecut la conducere în a doua perioadă de joc și la pauza mare tabela arăta 35-30 în favoarea lui BEAC. Galben-albastrele au recuperat un punct în sfertul trei, astfel că la ultima pauză scorul era 51-47. Sfertul patru le-a revenit arădencelor pentru patru puncte, iar după 40 de minute scorul a fost 63-63. Victoria le-a revenit celor de la BEAC cu 72-71, iar FCC Baschet Arad încheie turneul pe locul 3.

Brankica Hadzovic a fost coșghetera partidei cu 33 de puncte (4x3), iar Jefimija Karakasevic a înscris 10 puncte. Pentru galben-albastre au mai înscris: Webb 7 puncte, Inkina 7, Akathiotou 5, Ciotir 4, Pop 3 și Bartok 2 puncte. A mai jucat Mercea. De la învingătoare trei jucătoare au încheiat în double-digits: Fogg cu 22 de puncte, Lakloth cu 19 și Meresz cu 16.

Diplomat Cup se încheie duminică, de la ora locală 16, cu duelul pentru primul loc dintre BEAC Ujbuda și Piestanske Cajky. Ambele echipe au câte o victorie după ce în prima zi slovacele au câștigat cu 70-64 în fața arădencelor. Reamintim că turneul trebuia să fie inițial un patrulater, dar USK Praga s-a retras din cauza unor accidentări.

Pentru FCC Baschet Arad urmează singurul amical pe propriul teren după cele patru disputate în deplasare. Galben-albastrele primesc sâmbătă, 21 septembrie, vizita maghiarelor de la PEAC Pecs. Echipa arădeană și-a mai stabilit un meci de pregătire față de programul anunțat inițial, după ce s-a schimbat programul în grupa Vest din LNBF. Acestea vor juca în 27 septembrie la Belgrad cu Shanghai Swordfish.

*foto: Piestanske Cajky facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!