Minute | 34:55 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 33 |
Cel mai aşteptat meci din cadrul Final Four-ului, organizat în perioada 7-8 ianuarie la Târgovişte, este partida dintre deţinătoarea cupei şi liderul autoritar al Diviziei A feminine de baschet. Gazdele vor întâlni sâmbătă ICIM Arad, într-o partidă contând pentru semifinalele Cupei României. Jocul va debuta la orele 20:00 şi va fi transmis pe Digi Sport.
Înaintea acestei confruntări Total Baschet a luat legătura cu tehnicianul singurei echipe neînvinse până la ora actuală, care ne-a declarat că sportivele sale vor trata jocul cu maximă seriozitate deoarece "fiecare meci are încărcătura şi istoria lui".
Practic cine va câştiga acest meci va câştiga şi Cupa României. Tocmai de aceea acest meci devine foarte important pentru că este un trofeu care nu se decide în două meciuri ci într-un singur meci. De aceea trebuie tratat cu maximă seriozitate, noi am şi uitat că ne-am impus în tur. Este alt meci. Fiecare meci are încărcătura şi istoria lui. Chiar dacă suntem acasă trebuie să fim atenţi în tot ceea ce facem şi să ne facem jocul nostru obişnuit. Nu consider că trebuie să facem ceva special ci doar jocul nostru obişnuit pe care l-am avut pe toată durata turului şi ne-a adus aceste victorii în şir.
Întrebat dacă CSM Târgovişte este favorita confruntării, Florin Nini a răspuns afirmativ.
Da, parcursul nostru ne îndreptăţeşte să fim favoriţi însă Arad este câştigătoarea Cupei şi a Campionatului. Este o echipă care trebuie respectată, o echipă care a demonstrat că are destulă forţă de a juca meciuri importantă. Noi preferăm să râdem la sfârşit şi să tratăm partida serios. Meciul acesta poate deveni puţin dificil datorită încărcăturii pe care îl are, deoarece cred că este meciul care decide câştigătoarea Cupei.
În cealaltă semifinală se întâlnesc Rapid Bucureşti şi CSM Sportul Studenţesc.
Foto: baskettgv.ro
Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet fem...
Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet fem...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!