Minute | 34:55 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 33 |
am ajuns la un consens, iar FRB a fost de acord, să jucăm la Bucureşti în următoarea runde, iar astfel vom juca pe 24 şi 25 la Bucureşti. Dacă va fi necesar meciul decisiv îl vom juca la Cluj. Am schimbat puţin ordinea meciurilor din cauza Final Four-ului U23. Ne-au cam dat peste cap atâtea meciuri, pe noi care avem echipe la U23, pentru că este vorba de un turneu final, sunt nişte medalii în joc şi în momentul de faţă sunt mai importante decât acel playout. Noi aparţinem de minister şi sunt foarte importante medaliile pentru că în funcţie de acest lucru primim puncte.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!