Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Handford, suspendată o etapă după ce a lovit-o pe Kilin

Andreea Vlase

Andreea Vlase
25.01.2018

Fundașul Olimpiei Brașov și-a aflat astăzi sentința pentru după ce a lovit-o pe Tunde Kilin la meciul de la Sfântu Gheorghe. Gestul lui Aliyyah Handford a fost încadrat la acte de violență la adresa adversarilor.

Comisia de Disciplină s-a întrunit astăzi la prânz și a dictat o etapă de suspendare și o amendă de 800 de euro. S-au analizat rapoartele făcute de comisar și arbitrul principal, punctul de vedere al jucătoarei și al clubului, precum și imaginile video puse la dispoziție de gruparea de sub Tâmpa.

Comisia de Disciplină decide:

În conformitate cu art 17.1.2, lit. b din Regulamentul de Disciplină dispune sanctțonarea sportivei HANDFORD Nicole Aliyyah  cu penalitate în cuantum de 800 Euro și suspendare pentru 1 (una) etapă din LNBF.

Comisia de Disciplină constată că sportiva a efectuat etapa de suspendare în jocul din data de 24.01.2014 dintre echipele CSTBv Olimpia Brașov și CSBT Alexandria. Sportiva va avea drept de joc numai după achitarea penalității.

Decizia Comisiei de Disciplină poate fi atacată cu Apel în conformitate cu art. 18 din Regulamentul de Disciplină al FR Baschet.

Iată ce spune articolul 17.1.2 din Regulamentul Comisiei de Disciplină:

b). Actele de violență la adresa adversarilor, coechipierilor sau spectatorilor comise de persoanele specificate la art.17.1 în timpul jocului, penalitate 300 la 1000 de euro și suspendare pentru 1 (una) până la 3 (trei) etape.

Cum Handford nu a jucat în restanța de miercuri cu CSBT Alexandria, aceasta și-a ispășit deja pedeapsa și va putea să joace pentru Olimpia în următorul meci cu Universitatea Cluj-Napoca. Asta după ce se va achita amenda.

Video cu faultul făcut de Handford în meciul cu Sepsi Sic: 

*foto: Sport Pictures

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    DA !! A fost o decizie absolut corecta si regulamentara.

    cu 1 an în urmă (28.01.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!