Minute | 34:55 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 33 |
Cu o evoluţie de excepţie, Carla Donette Bartee, de la echipa SCM Craiova, a reuşit un indice de eficenţă de 44 de unităţi, cel mai mare din prima ligă la feminin în această rundă. Baschetbalista grupării din Bănie a fost, în opinia totalbaschet, cea mai bună jucătoare a etapei a şasea în Divizia A. Această performanţă a fost înregistrată la meciul dintre SCM Craiova şi Olimpia Bucureşti, scor 95-67.
Carla Bartee a încheiat partida cu o double double, trecându-şi în cont 20 de puncte şi 26 de recuperări, dintre care şapte ofensive. Cele 26 de mingi câştigate pe urmărire reprezintă şi cea mai bună performanţă stagională din prima ligă la feminin, recordul precedent fiind de 20. Bartee a mai bifat o pasă decisivă, trei intercepţii şi două pase decisive şi a greşit neforţat de trei ori în întâlnirea cu Olimpia Bucureşti.
Jucătoarea echipei SCM Craiova a avut un procentaj foarte bun la aruncările din zona inelului şi de la semidistanţă, finalizând şapte acţiuni din opt, pentru un procentaj de 78%, în timp ce la reuşitele din spatele semicercului a transformat doar o aruncare din trei. Bartee a ajuns de 12 ori la linia de pedeapsă, acolo de unde a înscris opt puncte, adică 67%. Baschetbalista grupării din Bănie a petrecut pe teren 30 de minute, timp în care a comis şi patru greşeli personale.
Cele mai bune jucătoare din Divizia A, sezonul regulat | ||||
Etapa | Jucătoare | Echipă | Meciul | Performanţă |
1 | Chrissy Givens | CSM Târgovişte | CSM Târgovişte - Braşov 81-42 | 21 de puncte |
2 | Brandie Hoskins | SCM Craiova | SCM Craiova - CSM Sportul 88-62 | Eficienţă: 31 |
3 | Brandie Hoskins | SCM Craiova | BCM Danzio - SCM Craiova 60-71 | 32 de puncte |
4 | Veronica Hicks | Târgu Mureş | SCM Craiova - Nova Vita 52-72 | Eficienţă: 33 |
5 | Biljana Pesovic | Danzio Timişoara | BCM Danzio - Braşov 79-59 | Eficienţă: 37 |
Alma Kovacevic, de la CSM Sportul Studenţesc şi-a trecut în cont o double double, 15 puncte şi 15 recuperări, în meciul pe care echipa sa l-a câştigat în deplasare, scor 68-61, cu Rapid Bucureşti. Baschetbalista grupării pregătite de Pedrag Vasic a avut însă un procentaj inferior MVP-ului acestei runde atât la aruncările din acţiune cât şi la cele de la linia de pedeapsă.
Notă: În stabilirea jucătoarei etapei, la feminin, redacţia totalbaschet nu ţine cont numai de indicele de eficienţă al sportivei sau de punctele marcate. În calcul mai intră dificultatea meciului, un număr cât mai puţin de greşeli neforţate dar şi procentajul la aruncările de la distanţă şi semidistanţă, raportate la minutele petrecute pe teren.
Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet fem...
Cine sunt adversarele echipelor românești în cupele europene la baschet fem...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!