Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Jucătoarea primei etape: Chrissy Givens

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
02.10.2011

Chrissy Givens, jucătoare la echipa CSM Târgovişte, este, în opinia totalbaschet, cea mai bună baschetbalistă din cadrul primei etape, la feminin. Sportiva grupării din Cetatea Chindiei şi-a trecut în cont 21 de puncte, şase recuperări, dintre care patru ofensive, trei pase decisive şi patru intercepţii în partida pe care formaţia sa a câştigat-o, scor 81-42, cu Olimpia Braşov.

Echipiera formaţiei din Târgovişte a avut un procentaj excelent la aruncările din acţiune, 88%, finalizând şapte din cele opt aruncări de care a beneficiat de la semidistanţă sau din apropierea inelului. Din spatele liniei de 6,75 metri, Chrissy Givens a avut un singur coş din două posibile, în timp ce de la linia de pedeapsă a totalizat patru reuşite din tot atâtea posibile. În aproximativ 29 de minute petrecute pe teren, americanca a avut un indice de eficienţă de 31 de unităţi.

Cu o singură posesie pierdută în partida cu Olimpia Braşov, jucătoarea echipei din Târgovişte a fost, de departe, MVP-ul meciului. Chrissy Givens marcat majoritatea coşurilor de pe partea stângă a atacului formaţiei sale, după cum indică statistica realizată de site-ul forului de specialitate din ţara noastră.

Nadia Parker şi Keila Beachem, la un pas de a o detrona pe Givens

În meciurile din cadrul primei etape, la feminin, Chrissy Givens nu a fost singura jucătoare care s-a remarcat cu prestaţii deosebite. Carla Donette Bartee a totalizat 17 puncte şi patru recuperări în partida pe care echipa sa, SCM Universitatea Craiova a câştigat-o, scor 81-49, cu Universitatea Cluj. Baschetbalista grupării din Bănie a avut un indice de eficienţă de 19 unităţi şi a totalizat patru coşuri din cinci posibile din spatele semicercului.

Chiar dacă şi-a trecut în cont 24 de puncte, şase recuperări şi două intercepţii, Gaati Werema nu a putut să impiedice înfrângerea echipei sale, CSM Sportul Studenţesc, scor 70-85, în meciul cu CSU LPS Alba Iulia. În aceeaşi întâlnire, Nadia Parker a totalizat 21 de puncte, 14 recuperări şi un indice de eficienţă de 32 de unităţi, fiind la un pas de a o detrona pe Givens în clasamentul întocmit de totalbaschet pentru această etapă. Cele nouă greşeli neforţate ale sportivei antrenate de Tomas Bilek au contat însă în alegerea MVP-ul primei runde.

O evoluţie foarte bună a avut-o şi Keila Tenay Beachem. Jucătoarea formaţiei Nova Vita Târgu Mureş a încheiat cu o double double meciul pe care gruparea ardeleană l-a câştigat, scor 74-54, în faţa echipei Poli Naţional Iaşi. Beachem a totalizat 20 de puncte şi 17 recuperări şi a strâns 33 de unităţi la indicele de eficienţă, însă un procentaj mai scăzut la aruncările din acţiune, opt din 16, şi patru greşeli neforţate într-o partidă mai uşorară au privat-o de poziţia de lider al acestei runde.

Notă: În stabilirea jucătoarei etapei, la feminin, redacţia totalbaschet nu ţine cont numai de indicele de eficienţă al sportivei. În calcul mai intră dificultatea meciului, un număr cât mai puţin de greşeli neforţate dar şi procentajul la aruncările de la distanţă şi semidistanţă, raportate la minutele petrecute pe teren.

sursa foto: adevarul.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!