Mvp-ul etapei
Carla Bartee
Carla Bartee
Minute 38:40
Puncte 19
Pase decisive 3
Recuperari 15
Eficienta 30
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Mihai Coldea: „Din păcate, problemele financiare din acest sezon au pus o piedică prea mare acestei echipe”

Valentin Todea

Valentin Todea
08.02.2019

Formația de baschet feminin de la CSU CSM Oradea a suferit schimbări la nivel de bancă tehnică în această săptămână, după ce antrenorul Mihai Coldea și-a depus demisia datorită problemelor financiare cărora nu li s-a găsit o rezolvare. Aflat la a treia experiență ca principal, acesta ne-a oferit o declarație referitoare la perioada petrecută la cârma echipei de pe Crișul Repede:

„Am petrecut 5 luni frumoase la Oradea. Echipa a fost formată în mare parte din tinere jucătoare sub 20 de ani, chiar jucătoare de 14-15 ani cum ar fi Anisia Croitoru și Alexia Creț care au debutat în Liga Națională, Anisia jucând chiar în primii 5 meci de meci. Am găsit la Oradea o echipă dornică să învețe și să progreseze, o echipă care a muncit mult și rezultatele nu au întârziat să apară, reușind să adunăm 11 victorii. Am reușit să jucăm un baschet frumos, un baschet de calitate și lumea a reînceput să vină la sală sa vadă meciurile de fete.

Vreau să le mulțumesc tuturor din staff-ul tehnic și celor din conducere deopotrivă. M-am simțit foarte bine la Oradea, ca într-o adevărată familie. Oamenii de acolo sunt foarte binevoitori și dornici de performanță și sunt convins că beneficiind de susținerea financiară promisă, foarte curând la Oradea va apărea o echipă puternică de baschet feminin. Din păcate, problemele financiare din acest sezon au pus o piedică prea mare acestei echipe, motiv pentru care am hotărât sa părăsesc echipa în acest moment. Oradea rămâne în sufletul meu și sper să mă întorc curând la Oradea în postura de antrenor principal.”

Mihai Coldea a încheiat pe poziția a 5-a alături de SCM Timișoara sezonul 2017-2018 din LNBF, de unde a fost nevoit să plece tot din rațiuni financiare. Conducerea de pe Bega a luat decizia de a retrage din campionat echipa feminină, după o restrângere de buget la nivel de club.

CSU CSM Oradea va fi pregătită în continuare de Adriana Niculescu, Ioana Anica și Daniel Anica, notează bihon.ro. De asemenea, echipa clasată pe locul doi în Grupa Galbenă a rămas fără straniere iar Ruxandra Chiș și Ioana Gavra au refuzat să mai joace datorită restanțelor salariale, mai notează sursa citată.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate