Mihai George Corui a fost inițiat în tainele baschetului, așa cum însuși declară, de profesorul emerit Octavian Șerban. Dragostea pentru baschet l-a făcut să rămână aproape de acest sport și după încheierea carierei de sportiv. Stabilit la Târgu Mureș, a antrenenat echipa de seniori din localitate, proaspăt medaliată cu argint în LNBM, din 2004 până în 2008. A avut ocazia să pregătească și echipa din orașul său natal, Gaz Metan Mediaș, însă doar pentru a doua parte a sezonului 2008-2009. Cariera s-a a urmat alt drum din acel moment. ”Coachzen” inițiază în tainele baschetului copii de la clubul BC Togheter, din Târgu Mureș, de 4 ani.

Am vorbit cu el despre cariera lui ca antrenor de juniori, nivelul baschetului românesc în acest moment și cum ar putea fi acesta ridicat, dar și despre satisfacțiile avute și dorințele sale de viitor. 

În continuare puteți citi prima parte a interviului, urmând ca zilele următoare să apară și celelalte două părți.

Care a fost motivul pentru care ați ales să antrenați la juniori?

Antrenez copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, cam 50-60 la număr, atâția cât cuprinde secția de baschet a clubului TOGETHER Tg.Mureș, împreună cu colega și prietena mea Tunde Palosi. Ne-am concentrat mai ales pe grupele  de copii la categoria de inițiere, îndrumăm și educăm tinerii copilași târgumureșeni în tainele acestui minunat și nobil sport pe nume baschet. Motivul este pentru mine următorul: o nouă experiență, o nouă provocare a vieții, o oportunitate ivită în viața mea. Recunosc ca până în 2009, am antrenat doar adulți sau tineri de peste 16 ani, așa că această șansă a sosit la fix, cam ca și toate lucrurile din viața mea. Experiențele vin când TU ești pregătit pentru a le avea. Găsesc o motivație extrem de puternică, intrinsecă, de a antrena copii foarte tineri, pe cei care vin uneori pentru prima dată în scurta lor viață în sala de sport. Văd oglindit în ochii lor un tânăr copil de 6 ani care pășea în sala de baschet unde prof.emerit Octavian Șerban ținea antrenamentele de baschet în orașul meu natal, Mediaș. Atunci m-am îndrăgostit de mirosul mingii chinezești de piele, de culoarea verde a parchetului sălii, de fluierul ascuțit, de jocul de baschet, dar mai ales de antrenorul care cu voce blândă însă autoritară conducea antrenamentul copiilor. Ceva din timbrul vocii cu care ne vorbea sau a vibrației sufletului său, m-a vrăjit. Nu m-am vindecat de atunci încoace de această vrajă frumoasă. Motivul este antrenorul meu care mi-a sădit această dragoste pentru baschet și sănătate în softul complex al inimii mele.

Cât de mari sunt diferențele dintre a antrena seniori și a antrena copii?

De fapt cele două categorii sunt situate la poli opuși. Diferența o face “motivația” sportivului. La adulți motivația o reprezintă puterea, prestigiul, succesul, recunoașterea individuală în fața societății, bunăstarea materială în ansamblul ei, banii. Pentru copii toate acestea sunt zero, motivația lor e dorința de a fi într-un grup sportiv, de a face parte dintr-o echipă, de a se juca efectiv cu ceilalți, de a fi acceptat și integrat în societate. E o nevoie uriașa de colaborare pentru un copil în dauna competitivității, a concurenței. Motivația pentru un copil e jocul în sine, placerea de a se juca efectiv, pe când la sportivul adult, aceasta rămâne adesea pe planul doi cumva se pierde în timp. Există însă și excepții, foarte rare ce e drept. Eu simt sportivul, din această cauză mă numesc antrenor (nu instructor!), văd în el stând latent posibilități pe care el nici nu le întrezărește încă. Rolul meu e de a i le antrena, de a le pune în mișcare energiile, de a dinamiza ce deja preeexistă în viitorul baschetbalist, de a intui cu cel mai fin fler posibil viitorul unui copil. Da, antrenorul are rolul de a “vedea” viitorul. El își pune toată energia proprie pentru a scoate în evidență capacitățile fiecărui copil. E o atitudine altruistă și justă, din această cauză există mulți instructori sportivi și puțini antrenori de baschet. 

Care a fost cea mai mare satisfacție din cariera de antrenor de juniori?

Nu aș împărți lucrurile în două, carieră cu  juniori sau alta cu seniori, mai curând i-aș spune doar viață amplă, rotundă, plină și bogată. Acum trebuie să fiu aici. Și exact asta fac, învăț de la tinerii și copiii pe care-I antrenez în acest moment tot atât pe cât ei învață de la mine. E un feedback continuu și inteligent. Sunt multe de făcut când ești pregătit pentru a face lucrurile cu seriozitate. Pot spune că fiecare clipa din viața mea este o satisfacție, sunt un om atent și sensibil, îmbin echilibrat viața de familie cu serviciul și hobby-ul. Una din marile satisfacții ale mele a fost de curând participarea cu o echipă de babybaschet băieți la campionatul national, desfășurat chiar la Târgu Mureș, orașul unde locuiesc. În timpul meciurilor extreme de disputate am văzut cum copiii mei au făcut “cercul puterii” în timpul unui time-out, se încurajau și se țineau toți după umăr așa cum i-am învățat eu în orele de antrenament. Prietenia este reala victorie!