Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Mihai Corui: "Nu există o strategie pe lungă durată" (2)

Cătălin Chirilă

Cătălin Chirilă
15.07.2013

În partea a doua a interviului oferit Totalbaschet, ”Coachzen” vorbește despre situația baschetului românesc în acest moment și cum ar putea fi ridicat nivelul acestuia.

Prima parte a interviului: Mihai Corui: "Antrenorul are rolul de a <<vedea>> viitorul" (1)

 

Care este nivelul baschetului din România în acest moment?

Sunt departe de așa zisul baschet românesc, însă sunt extrem de implicat și de aproapiat de baschet. Îmi văd doar de treaba mea, antrenez copii, dacă e în România e foarte bine, dar la fel aș face și în insulele Azore sau Germania. Ce satisfacție mai mare poți avea decât să știi că ești un om potrivit într-un loc în care te potrivești de minune, lângă copii?! Sunt fericit, iar asta e cel mai important lucru. Indiferent de părerea mea, baschetul din Romania are drumul lui propriu. Cine sunt eu să-l critic sau să-l laud? Îl iubesc și asta îmi ajunge. Iar în dragoste e de dat nu de luat, așa că eu dau energia mea 100% copiilor care învață baschet. Iar dacă asta se întâmplă chiar în România, ei bine, cu atât mai frumos așa.

În ce direcție se îndreaptă baschetul românesc? Cum arată viitorul lui?

Baschetul românesc are plusurile și carențele lui, se mișca greoi așa precum a aratat-o în ultimii 30 ani, oamenii sunt inerți și slăbuț organizați. Nu știu cum arată viitorul baschetului românesc, dar știu cum arată prezentul. El e în plină schimbare, așa precum și societatea românească de altfel. Se poate observa energie în mișcare, inițiativă doar la achiziția de jucători străini la echipele de top financiar din România. Asta aduce ceva public în săli, dar problematica jucatorilor români sau a juniorilor autohtoni e departe de a fi rezolvată. Organizarea campionatelor scârțâie sau nu există. Nu ne putem organiza noi românii, pur și simplu avem probleme în acest sens. Nu există o strategie pe lungă durată, oamenii inteligenți trebuie sa aibe proiecte pe termen lung, să vadă în perspectivă. Gândind mărunt nu avem nicio șansă.

Cum credeți că s-ar putea asigura un nivel mai ridicat pentru acesta în viitor?

M-am gândit la o strategie în trecut și chiar mi-a părut viabilă, însă nu am fost ascultat și chiar ridiculizat de către mai marii zilei. Eu aș lua 100 de copii de top din Romania din fiecare generație și i-aș trimite in SUA la scoală și baschet. Aș face burse de studii și contracte ferme de susținere a lor pe durata școlii și a evoluției lor în highschool și college. Finanțare de la FRB și părinți, cooptate niște agenții sau firme partenere în acest proiect. Daca nu avem sistem bun în care copiii să se formeze, sa trimitem copiii într-un sistem care este viabil. În câțiva ani, copii vor deveni adolescenți și seniori, jucători redutabili în baschetul mondial. De ce nu? Mai mult decât atât, vor învăța și vor fi buni specialiști în diferite domenii, vor forma naționala viitoare a României. Pentru aceasta însă trebuie management bun și CURAJ. E doar o idee, am luat aici ca și exemplu pe Vlad Moldoveanu, care a reușit în acest fel. De ce nu și alții?!

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe marvashar :

    exceptia intareste regula
    domnule Corui!,nu te prinzi de loc !Numai el are voie!De ce sa fie mai multi!Ar avea probleme in viitor!Ar fi prea multi dati exemplu si poti trece in anonimat lucru care e de neconceput!Traiesti oare in UTOPIA?Crezi ca vor face asa ceva pentru Romania, pentru binele baschetului autohton,te vor coopta pe tine care ai o idee pot spune majora,si, in acest fel,sa piarda controlul asupra svaiterului?AR, cred ca idea ta putem sa o deschizi in decembrie,la alegeri!Sau poate mai inainte, de ce nu?

    cu 10 ani în urmă (17.07.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe mirefil :

    despre baschet
    nu se poate comenta decat respect maxim domnule profesor

    cu 10 ani în urmă (17.07.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!