Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Miljan Medvedj: „Destiny Williams e o jucătoare foarte deșteaptă. A adus un foarte mare plus în echipa asta”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
28.01.2019

FCC ICIM Arad a cedat cu 62-78 la Satu Mare, în etapa a 6-a din Grupa Roșie a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Antrenorul Miljan Medvedj ne-a vorbit despre prestația echipei sale pe terenul vicecampioanei. Galben-albastrele au jucat fără căpitanul Brankica Hadzovic, care a acuzat o accidentare.

„Meciul cu Satu Mare m-a satisfăcut până la un moment. Am jucat fără primul conducător de joc, Brankica Hadzovic, care s-a simțit puțin rău înainte de meci și am protejat-o. Ce mă bucură este că poate prima dată în acest campionat s-a jucat un pic mai deștept, pot să zic așa, și în apărare și în atac. Mingea a mers foarte bine, dar echipa din Satu Mare are un lot foarte bun, foarte agresiv de când a venit noul antrenor. Am avut și noi chestii foarte bune la meci. S-a alergat destul de bine, s-a jucat și-n apărare destul de bine, ceea ce e foarte important, cu anumite greșeli, normal, că la fiecare joc există și greșeli, nu putem juca fără greșeli”, ne-a declarat antrenorul formației arădene.

Partida de pe terenul vicecampioanei a fost prima pentru Destiny Williams (nr. 14 foto) la a doua experiență alături de formația arădeană pentru care a mai jucat în sezonul 2013-2014. Pivotul de 27 de ani a intrat la scorul de 8-0 pentru alb-roșii și arădencele s-au apropiat la un punct. Americanca a petrecut 31:53 minute în teren și a fost în double-double, cu 11 puncte și 10 recuperări (5 ofensive/5 defensive). A avut 5/10 la șuturile din semicerc și 1/2 de la linia de fault. A mai avut 3 pase decisive, 3 greșeli personale, 5 faulturi scoase, 2 mingi pierdute și o intercepție, pentru +17 indice al eficienței în fața echipei la care a jucat în debutul sezonului precedent.

„Destiny Williams este o jucătoare foarte deșteaptă, ceea ce s-a văzut. Încă nu e la potențialul maxim, n-are încă forța necesară, trebuie să lucreze la fizic mai mult. Dar pot să spun și de ea că e foarte deșteaptă și a adus un foarte mare plus în echipa asta. Pe mine, ca antrenor, mă interesează să urmăm acum pașii ăștia, să jucăm bine și până la play-off să încercăm să urcăm cu jocul nostru cât mai sus, să prindem un play-off foarte bun”, a adăugat Medvedj.

Alte trei jucătoare de la FCC ICIM Arad au fost în double-digits pe terenul vicecampioanei. Milica Deura a reușit cel mai bun meci al său în cele șase alături de galben-albastre. Bosniaca a încheiat partida cu 17 puncte, 7 recuperări (2/5), 7 pase decisive, 4 mingi pierdute și 2 intercepții, pentru +23 eficiență în 39:38 minute. Marta Fodor a fost integralistă la oaspete și a contribuit cu 14 puncte, 7 recuperări (2/5) și 3 assist-uri, cu +13 eficiență. Miljana Dzombeta a avut 12 puncte și 7 pase decisive în 38:30 minute, cu +12 eficiență.

FCC ICIM Arad ocupă locul 5 cu o etapă înainte de finalul turului din Grupa Roșie a LNBF, cu 19 puncte după 4 victorii și 11 înfrângeri. Pentru arădence urmează o nouă deplasare, pe terenul formației venite din a doua grupă valorică, Phoenix Știința Constanța. Meciul se va disputa sâmbătă, 2 februarie, de la ora 12:00.

*foto: frissujsag.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate