Cea mai titrată jucătoare a României în ultimul deceniu, Monika Brosovszky, a vorbit despre cariera sa de jucătoare.

 Crezi că mai trebuie să demostrezi cuiva că ești o sportivă și un om de excepție ?

 Nu mai trebuie să demostrez, o fac pentru mine. În general mie îmi place să cred că în sporturile individuale trebuie mai mult talent și te bazezi doar pe tine, dar baschetul mi se pare sportul de echipă mai bun pentru că ai ajutorul coechipierelor, nu ești pe cont propriu, nu ești singură și poate de aceea am ales să fac baschetul.

 La cine te-ai gândit când ai ridicat primul trofeu de campioană ?

 Poate toată lumea știe sau nu multă lume știe că la 17 ani, chiar când am început să joc în Divizia A, l-am pierdut pe tatăl meu. Din păcate a murit și visul lui era să ajung o jucătoare mare, să-i calc pe urme și cred că de acolo de sus de unde mă veghează este mândru de mine. Este normal ca primul trofeu și orice fac în sport, e cu dedicație, la el e primul la care mă gândesc.

 Care trofeu cântărește mai mult pentru tine ? Primul trofeu cucerit la Cluj în 94 sau cele 3 din 2011 ?

 Ambele, întotdeauna am spus că primul trofeu câștigat de campioană nu se uită niciodată pentru că este ceva inedit. Sunt sentimentele de prima dată când câștigi, pe urmă dacă pot să spun ești obișnuit cu sentimentele, dar și cele 3 din 2011 pentru că atunci s-a câștigat și prima oară Cupa României și Liga Europei Centale. Au fost 3 trofee într-un an care din nou este ceva inedit.

 În momentele grele din viața și cariera ta (pentru că au fost și din acelea), ce anume te-a determinat să continui, să nu renunți ?

 Sunt o persoană care dacă apuc să fac un lucru, să merg pe un drum, nu știu ce m-ar putea opri. Am ambiție să duc până la capăt orice ar fi, dacă este bine sau rău. Mă gândesc că nu sunt singura, toată lumea și în sport mai ales nu am întâlnit persoane care să se de-a bătuți și plăcerea de a face nu m-a împiedicat.

 Care este cel mai frumos meci al carierei tale? Indiferent că este victorie sau înfrangere..

 Sunt multe aici, nu a-și putea să aleg un singur meci. Mai ales în cariera mea au fost multe meciuri, dar poate finala din 1994. A fost primul meu titlu de campioană și este ceva ce trebuie să simți pe propria piele, nu se poate exprima în cuvinte.

 Când jucai dincolo te-ai gândit măcar vreo clipă să iei decizia Dianei Ciupe de a nu te mai intoarce in țară?

 Sincer este o întrebare grea pentru că și Diana nu cred că a luat decizia să nu se întoarcă în țară, a fost conjuctura să rămână afară cu familia și de aceea nu văd de ce s-ar fi mai întors, dacă ea oricum a rămas să traiască afară. După cum se știe, familia mea este aici și a fost motivul principal pentru care m-am întors în România. Dacă aveam familie afară, probabil că urmam același drum ca Diana Ciupe.

 Desi primul sport pe care l-ai practicat a fost gimnastica, crezi că a pierdut gimnastica o mare campioană în favoarea baschetului ?

 Nu cred că aveam același performanțe în gimnastică. Cum am mai spus, în sportul individual și în gimnastică toată lumea știe că este o limită de vârstă până la un anumit nivel. Așa că dovadă, la baschet, am 39 de ani și eu în continuare joc.

 Monika iți dorești ca baiatul tău Alex să fie și el un sportiv de performanță ?

 Da îmi doresc să facă mișcare, sport mai ales pentru că din păcate se promovează tot mai puțin și în școli. Mișcarea, părerea mea, mai ales la copii este importantă și nu-l voi lasă se lenevească sau să stea în fața calculatorului. Nu se pune problema să-l împing, să facă ceva cu forța pentru că am văzut că are aptitudini și chiar îi place sportul. Îi place mișcarea, a luat dubla energie de la mine și tatăl său. Părerea mea este că o sa aleagă și el un sport.