Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Olimpia Brașov învinge Satu Mare și le egalează în clasament

Radu Bărăian

Radu Bărăian
25.01.2014

Liga Națională

Etapa XV

70-67

Sala Sporturilor D.P. Colibași

8-7 Statistică 8-7

Olimpia CSU Brașov a reușit să se impună în fața celor de la CSM Satu Mare, scor 70-67 (14-28, 24-12, 21-10, 11-17), într-un meci care a contat pentru etapa a 15-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin. În urma acestei victorii, gruparea de sub Tâmpa a aculumat 23 de puncte în clasament, egalându-le pe sătmărence, ambele formații având câte 8 victorii și 7 înfrângeri.

Dan Calancea le-a trimis în teren în primul minut pe N. Bucevac, Z. Kovacevic, C. Bartee, G. Irimia și V. Erak, în timp ce Peter Eleș a folosit un prim cinci format din C. Cutaș, T. Wampler, J. Kortni Jones, E. Laza, respectiv A. Orosz. 

Sătmărencele au avut un start fulminant în Sala D.P. Colibași, reușind după doar 2 minute și 40 de secunde scurse din jos să înscrie 8 puncte, în timp ce gazdele au puctat doar de 2 ori. Însă, până la jumătatea sfertului, fetele lui Dan Calancea au reușit să mai recupereze din avantajul echipei oaspete, scorul fiind 9-10. Din acel moment a urmat un tur de forță a echipei din nordul țării, acestea reușind până la finalul primei părți a jocului să pună nu mai puțin de 18 puncte pe tabelă, în timp ce adversarele lor doar 4. Astfel, după primele zece minute ale cofruntării, CSM-ul din Satu Mare conducea cu 28-14. După aproape 2 minute trecute din actul secund, tabela din sala brașoveană înregistra 17-32. Din acel moment, preț de aproape 3 minute, echipa aflată sub comanda lui Peter Eleș nu a mai contat pe tabelă, amfitrioanele reușind un run de 9-0, scor 26-32. Asaltul brașovenecelor a continuat, reușind să restabilească egalitatea la 33, cu 4 minute înaintea pauzei. Olimpia s-a impus destul de clar în sfertul 2, cu un parțial de 24-12, însă, tot sătmărencele au intrat în avantaj la vestiare, scor 38-40. 

Formația de sub Tâmpa a izbutit să fie pentru prima dată la conducere în acest meci, după un minut și 20 de secunde de la startul celei de-a doua reprezi, cu ajutorul Natasei Bucevac, sârboaia reușind o aruncare de la mare distanță pentru 41-40. Primele puncte ale CSM-ului din Satu Mare în sfertul 3 au venit după aproape 6 minute de joc, timp în care alb-albastrele au marcat 11 puncte consecutive, scorul în acel moment fiind 52-42 pentru echipa vizitatoare. Și cel de-al treilea act a fost adjudecat de gazde destul de clar, cu 21-10, astfel, înaintea ultimei părți a confruntării, tabela consemnând un ecart de 9 puncte între Brașov și Satu Mare, scor 59-50. Conștiente de importanța unei victorii în D.P Colibași, baschetbalistele din Satu Mare au pornit în urmărirea adversarelor. Cu 4 minute scurse din ultimul act, oaspetele au venit la 5 lungimi în spatele Brașovului, 62-57. În tot restul timpului rămas din meci, CSM Satu Mare a alergat în spatele Olimpiei, reușind să se apropie într-un final la doar 3 puncte, însă a fost prea târziu pentru a mai întoarce soarta partidei, gazdele de la Brașov reușind o victorie extrem de importantă, 70-67, fără una dintre jucătoarele de bază ale echipei, americanca Christina Dewitt.

Principala marcatoare a formației învingătoare a fost Natasa Bucevac, terminând partida în double-double cu 25 de puncte și 12 recuperări, sârboaica fiind urmată de Z. Kovacevic cu 14 puncte (8 p.pd), C. Bartee 9 (15 rec, 5 p.d), V. Erak 8 (11 rec), G. Irimia 7, A. Haas 5 și S. Avram 2. De cealaltă parte, punctele celor de la Satu Mare au fost marcate de A. Orosz 22 (5 rec), J. Kortni Jones 18, E. Laza 9, T. Wampler 6 (8 rec), M. Adi 4, M. Ivan 3, C. Cutaș 3 (6 rec), respectiv B. Voica 2. 

*Foto: Simona Avasilichioaie

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!