Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

PLAYOFF 2012 Feminin, Sătmărencele luptă pentru a nu fi eliminate din semifinală

Mihai Lițiu

Mihai Lițiu
24.04.2012

 

Sala LPS, Satu Mare

Miercuri, 25 aprilie, ora 18:30

 

 
0
Fișă meci 1

 

arsmMiercuri seară, începând cu ora 18:30 sala Liceului cu Program Sportiv din Satu Mare va găzdui a doua partidă din cadrul semifinalei Campionatului Naţional Feminin dintre CSM Satu Mare şi ICIM Univ. Goldiș Arad. În prima partidă Aradul s-a impus cu 61 - 54, deşi sătmărencele au condus mai bine de trei sferturi din meci.

Deşi echipa să a reuşit să câştige toate cele 4 dispute contra sătmărencelor din acest sezon, Monika Brosovszky a declarat imediat după ultima victorie că arădencele se vor concentra în continuare şi nu îşi vor subestima adversarul pentru că niciun meci nu seamănă cu altul. De partea cealaltă Dan Fleseriu, cel care a pus înfrângerea echipei sale pe seama "jocului agresiv, pe alocuri cu lovituri intenţionate" prestat de arădence, va încerca să lucreze la moralul jucătoarelor pentru a forţa o partidă decisivă la Arad sâmbătă, 28 aprilie.

Arbitrii partidei sunt aceiaşi ca şi la întâlnirea de la Arad: Laurenţiu Grigoras şi Alexandru Olaru, comisar fiind Radu Vaida.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!