Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Predrag Badnjarevic: "A fost decizia mea de a încheia colaborarea cu BC Timișoara"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
01.12.2012

Predrag Badnjarevic, fostul antrenor al lui Baschet Club Timișoara a fost de acord să vorbească pentru TotalBaschet despre despărțirea de echipa pe care a condus-o până în finala Cupei României și a Diviziei A în sezonul competițional 2011/12.

De ce s-a decis terminarea contractului dumneavoastră cu BC Timișoara?

Nu a fost decizia clubului de a-mi termina contractul. A fost decizia mea, deoarece nu puteam să accept lucrurile care s-au întâmplat în ziua ce a urmat ultimului meci. Din acest motiv am propus încheierea parteneriatului și ne-am separat în condiții amicale.


Ați avut vreo clauză sau trasat un obiectiv în ceea ce privește participarea în EuroChallenge?

Nu.

În sezonul precedent ați jucat două finale și în acest punct al actualului nimeni nu putea să prevadă dacă acest lucru se poate repeta sau nu. Ținând cont de faptul că aveați 7-2 în campionat și o serie activă de cinci victorii, nu considerați că este o decizie drastică?

Am mai spus acest lucru. Simt că am investit foarte multă energie și muncă, împreună cu jucătorii, pentru această echipă. Nu meritam acele reacții până la urmă, mai ales într-un astfel de moment.

Ați fost mulțumit de lotul de jucători pe care l-ați avut la dispoziție în acest sezon competițional?

Nu în totalitate. Câțiva dintre jucători nu au fost decizia mea.

Comparativ cu alte locuri în care ați antrenat, considerați că e mai stresant sau e mai multă presiune pe rezultat în România?

Este o meserie foarte grea, nu toată lumea poate să înțeleagă acest lucru. În orice altă țară stresul și presiunea sunt aceleași, mai mult sau mai puțin.

Ce veți face în continuare?

Primul lucru este să mă odihnesc.

Aveți vreo ofertă concretă?

În prezent nu am. Totul s-a petrecut de curând.

Sunteți interesat să reveniți în baschetul românesc?

Da, mi-aș dori să mă întorc, deoarece baschetul românesc are un potențial uriaș.
Vreau să transmit și pe această cale, așa cum le-am spus-o jucătorilor în particular, că le doresc să joace mai bine și să obțină rezultate mai bune. Până la urmă ne-am despărțit în termeni amiabili și am amintiri plăcute la Timișoara. Sper că-și vor atinge obiectivele în acest sezon.

1 comentariu la aceasta stire:
  • dana_qwert :

    clubul BC Timisoara
    Imi pare foarte bine ca macar Badnjarevic a venit si a zis ceea ce s-a intamplat desi consider ca clubul trebuia sa faca acest lucru.
    Vroiam doar sa precizez ca mi-am dat seama ca clubul e esentiala problema aici si nu faptul ca s-a pierdut ultimul meci. Totusi nu pot sa inteleg un lucru si anume acela ca daca se aduce un antrenor la club si el este tras la raspundere pentru fiecare meci pierdut de ce nu el este acela care isi alege jucatorii ca pana la urma el lucreaza cu ei si el stie cat poate fiecare si pe cine se poate baza. Dar se pare ca clubul stie mai bine... nici nu stiu de ce nu s-au facut ei antrenori atunci.

    cu 11 ani în urmă (01.12.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!