Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Rapid București și CSM Alexandria deschid etapa a 7-a din grupa Est a LNBF

Rapid București și CSM Alexandria deschid etapa a 7-a din grupa Est a LNBF

Rapid București și CS Municipal Alexandria se întâlnesc joi, de la ora 15:30, în meciul care redeschide grupa Est din LNBF, după pauza pentru naționale. Cele două echipe sunt vecine de clasament, fiind pe locurile 6 și 5. Bucureștencele sunt fără victorie în acest sezon și speră să o obțină pe prima în fața unei echipe pe care au învins-o în precedentele 5 dueluri directe. De partea cealaltă, teleormănencele vor încerca să pună punct seriei de 4 înfrângeri în grupa Est.

Joi, 21 noiembrie, este programată ultima etapă a turului din grupa Est a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Primul meci va fi cel dintre ultimele două clasate, Rapid București și CSM Alexandria. Bucureștencele sunt pe ultima poziție în grupa Est, fiind singurele fără victorie până acum, în timp ce teleormănencele n-au mai câștigat din primul meci în campionat.

Rapidul are trei înfrângeri în deplasare (57-79 la Agronomia București, 54-90 la ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și 44-80 la Phoenix Știința Constanța) și două acasă (65-73 cu Olimpia CSU Brașov și 57-70 cu CSM Târgoviște). Feroviarele au fost cel mai aproape de victorie în acest sezon în primul meci din cupă, pierdut cu 63-67 acasă cu Universitatea Cluj-Napoca.

CSM Alexandria este cu un loc mai sus față de alb-vișinii, pe cinci cu 6 puncte. Teleormănencele s-au impus în primul meci pe care l-au disputat în acest campionat, 69-58 acasă cu Phoenix Știința Constanța. Au urmat patru înfrângeri pentru CSM în grupa Est, două acasă (49-56 cu Agronomia București și 49-114 cu ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe) și două în deplasare (55-86 la Olimpia CSU Brașov și 66-78 la CSM Târgoviște). Formația din Alexandria a trecut de primul tur al cupei cu o dublă victorie cu CSU Rookies Oradea.

În ceea ce privește loturile celor două echipe care deschid etapa a 7-a, Rapidul are mai multe jucătoare experimentate, pe lângă câteva tinere, în timp ce CSM Alexandria are doar două senioare alături de campioanele de la U18.

Florina Stănici (Diaconu) este coșghetera alb-vișiniilor în campionat, cu 19 puncte pe meci, fiind și cea mai bună pasatoare cu 3,8 assist-uri pe partidă. Cealaltă veterană din lotul Rapidului, Natalia Burlakova, o urmează cu 9,8 puncte pe meci, iar Gabriela Vlad este cea mai bună recuperatoare a echipei, cu o medie de 5,2 recuperări pe partidă.

CSM Alexandria are trei jucătoare cu peste zece puncte pe meci, printre care cele două senioare din lot. Mihaela Mihai este cea mai bună marcatoare și pasatoare, cu medii de 15,4 puncte și 2,8 assist-uri, iar tânăra Andreea Mazilu o urmează cu 11,2 ppg. Viorela Voicu este cea mai bună recuperatoare a echipei cu 9,6 recuperări pe meci, plus 10,6 ppg.

Cele două formații s-au mai întâlnit de cinci ori până acum, toate meciurile fiind în sezonul precedent, primul al CSM-ului. Rapidul s-a impus în toate cele cinci confruntări anterioare din grupa a doua valorică a LNBF. Loturile nu s-au schimbat prea mult față de acele meciuri.

Partida dintre CS Rapid București și CS Municipal Alexandria se dispută joi, de la ora 15:30, la Sala Rapid. Cele două formații nu vor avea multe zile între jocul din etapa a 7-a și cele din prima etapă a returului din grupa Est. Rapidul va primi duminică, 24 noiembrie, vizita Agronomiei București, iar CSM Alexandria va juca luni acasă cu CSM Târgoviște.

*foto: clubulrapid.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!