Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Rareș Uță va evolua pentru BCM U Pitești în sezonul 2020-2021

Rareș Uță va evolua pentru BCM U Pitești în sezonul 2020-2021

Astăzi, 7 iulie, BCM U FC Argeș Pitești a anunțat că Rareș Uță este noul jucător al alb-violeților. În vârstă de 22 de ani, sportivul român joacă pe poziția de pivot, cea mai mare parte a carierei petrecându-și-o în Spania.

Uță s-a născut în Târgu-Mureș, unde a început și junioratul. Mai târziu, baschetbalistul de 2m12 a ajuns în Spania, la Unicaja Malaga. Rareș Uță a jucat trei sezoane pentru gruparea din sudul Spaniei, iar în sezonul 2016-2017 a semnat cu Coviran Granada.

După un an petrecut acolo, tânărul jucător și-a continuat cariera la CB Valladolid și, apoi, la Zornotza Saskibaloi Taldea. În vara anului 2019, Rareș Uță s-a întors în România și a făcut parte din lotul lui U-BT Cluj-Napoca, jucând atât în campionat, cât și în FIBA Europe Cup.

Pe plan intern, Uță a avut medii de 2.9 puncte și 2.4 recuperări, în timp ce, în competiția europeană, pivotul a înregistrat 2.8 puncte și 1.1 recuperări în 6.3 minute.

„Sunt foarte entuziasmat să am oportunitatea de a juca la o echipă cu tradiție în baschetul Românesc precum este Piteștiul. Am optat să vin aici deoarece am mare încredere în acest proiect și cred că pot ajuta echipa la îndeplinirea obiectivelor din următorul sezon. Aștept cu nerăbdare să începem treaba!”, a declarat românul pentru pagina de Facebook a BCM U Pitești.

 

💜 Îi spunem bun venit în familia BCM U lui Rareș Uță! 💪🏻 Născut la Târgu-Mureș, în vârstă de 22 ani și cu o...

Posted by BCM U FC Argeș Pitești on Tuesday, July 7, 2020

Datorită acestei mutări, lotul lui BCM U FC Argeș Pitești arată în felul următor: Mladen Jeremic, Goran Gajovic, Tony Bishop Jr., Tudor Gheorghe, Mihai Măciucă, Rareș Uță, Mihai Căprărescu și Bogdan Popa.

Reamintim că formația argeșeană s-a despărțit de antrenorul Hristu Șapera.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

6 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ :

    Baftă Rareș!
    E foarte bine pentru el că s-a dus la Pitești. Pentru noi ar fi fost util deocamdată ca și alternativă la Stipanovic, acolo va avea un rol mult mai important. Poate chiar va prinde mai multe minute grație regulii U23.

    Din partea mea, îi doresc minute multe, maturizare rapidă și curaj să bage corpul și să mai dea de pământ cu câte un adversar din când în când. Din cum l-am văzut, din ce a declarat, din tot ce a vorbit în ultimul an pot să spun cu siguranță că e unul dintre cei mai de bun simț, cumsecade și de caracter jucători din România. În plus, e și muncitor și conștiincios. Omul ăsta chiar merită să i se întâmple lucruri bune în viață. Baftă să aibă!

    cu 3 ani în urmă (08.07.2020) Raspunde
  • FC Argeș Pitești S. C. :

    Interssnta
    Strategie pentru jucătorii români, U23 Căprarescu (fără experiență), Măciucă care i in crestere si Uta, care în campionatul României poate face față si la o echipă cu mai puțină presiune poate da un randamant mai bun, iar ca jucători maturi s a mers pe jucători care anul acesta nu mai sunt eligibili regulii U23, Tudor Gherorghe si Popa, un jucător în creștere. Prefer aceasta strategie decat jucătorii români consacrați de anul trecut, Fraseniuk si Santa. Ultimul român sa fie Chirof sau va fi un nou jucător? Ca jucători străini va fi un PG un Centru si ma gandesc ca un jucător pe 2 3. Va fi un campionat interesant, Cluj si Oradea în primul pluton si Sibiu, Craiova, Pitești și Voluntari in plutonul doi, cred eu, dar pot aparea surprize si de la Steaua, Timișoara. Singură veste proastă cred ca va fi faptul că vom vedea meciurile din fața tv ului si nu din sala:(. P.S. Badiu semnează cu Voluntari sau e o varianta si pentru Cluj?

    cu 3 ani în urmă (08.07.2020) Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    U23
    Rares Uta implineste 23 de ani in decembrie, dar este nascut in 1997, precum Bobe si Kuti (ambii in ianuarie 1997).
    Asta inseamna, dupa mintea mea, ca nici unul nu mai este U23 in sezonul ce va incepe in curand.

    cu 3 ani în urmă (08.07.2020)
    • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ:

      da...
      Am citit regulamentul si cred că am greșit cu U23. Eu credeam că se ia în considerare data începerii campionatului (adică dacă la începerea campionatului ai sub 23 se consideră că ești sub 23 întreg campionatul, chiar dacă tu între timp împlinești vârsta).

      Citat din regulamentul de anul trecut:

      ”58. In LNBM, editia 2019-2020, echipele sunt obligate sa joace cu cel putin un jucator roman, prezent in permanenta pe teren, dar in sfertul 1 si sfertul 2 acesta sa fie sub 23 de ani (nascut 1997 sau mai tanar); regula valabila pentru grupele A, B, rosie, galbena si albastru”

      Așadar, logic ar fi ca anul ăsta să fie născut 1998 sau mai tânăr, așadar cred că ai tu dreptate.

      cu 3 ani în urmă (08.07.2020)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      da
      Stai linistit, am comis-o si eu saptamana trecuta, convins fiind ca Bobe mai e U23...

      cu 3 ani în urmă (08.07.2020)
    • FC Argeș Pitești Da'Bro:

      @Gyke
      Da, am gresit si eu. Pitestiul sta doar in Măciucă ca U23, Căprarescu are 22 de ani dar n a primit șanse pana acum, n are experienta meciurilor din Lnbm. Să vedem ce tânăr va mai sosi, deși variante nu prea sunt.

      cu 3 ani în urmă (08.07.2020)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!