Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

SCM Timișoara caută revanșa în fața lui CSM Târgu Jiu

SCM Timișoara caută revanșa în fața lui CSM Târgu Jiu

Sâmbătă, 20 ianuarie, la ora 18:00, sunt programate nu mai puțin de șapte meciuri din etapa a 18-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Unul dintre ele se desfășoară între SCM Timișoara și CSM Târgu Jiu, formații care vor continua sezonul în grupa 11-18.

Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară în această lună, după ce manșa tur a fost amânată și programată la începutul lui ianuarie. Așadar, în 9 ianuarie, într-un meci disputat în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, trupa gazdă a izbutit să se impună cu 90 la 78 și să îi elimine pe oaspeți din cursa pentru Top 10.

Dimitrius Underwood, autor a unui triple-double (12 puncte, 12 pase decisive, 11 recuperări), a fost liderul gorjenilor, în timp ce Arsenije Vuckovic (16 puncte, 6 recuperări) și Cameron Oluyitan (16 puncte, 4 recuperări) au fost principalii marcatori ai echipei.

De partea cealaltă, un meci foarte bun a făcut Nikola Gajic, care a contabilizat 22 de puncte, 5 recuperări și 4 intercepții, pentru un indice al eficienței de +25.

În acest moment, CSM Târgu Jiu are un bilanț de șase victorii și nouă înfrângeri, situându-se pe locul 6 în grupa A. În runda a 17-a, alb-albaștrii au fost învinși categoric (67-100) de CSO Voluntari.

Tot o înfrângere a suferit și SCM Timișoara, care a pierdut cu 78 la 66 pe terenul lui CS Dinamo București. Galben-albaștrii au câștigat cinci partide și au pierdut zece, ocupând poziția a 7-a.

Cei mai buni jucători ai bănățenilor sunt Nikola Gajic (13.5 puncte, 5.1 recuperări) și Luka Mitrovic (12.5 puncte, 4.5 pase decisive, 2.9 recuperări). De partea cealaltă, liderul categoric al echipei din orașul lui Constantin Brâncuși este Dimitrius Underwood: 19.3 puncte, 7.9 recuperări, 7.3 pase decisive.

Confruntarea din Sala „Constantin Jude” va fi arbitrată de Ciprian Stoica, Sorin Drugău și Alexandru Ivan, iar comisar va fi Radu Bucerzan. Meciul va putea fi urmărit, în direct, pe FRB TV.

*foto: Facebook - Leii din Banat - SCM Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!