Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

SCM Timișoara încearcă prelungirea seriei de victorii în duelurile contra Stelei

SCM Timișoara încearcă prelungirea seriei de victorii în duelurile contra Stelei

CSA Steaua București și SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara se întâlnesc sâmbătă, 26 noiembrie, în singurul meci televizat al Conferinței B în etapa a șaptea a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Bănățenii o să joace pentru a treia oară în acest sezon în compania unei echipe din București.

Steaua are trei victorii în ultimele patru meciuri, în două cazuri fiind vorba despre dueluri câștigate la o posesie diferență, cu CSM Focșani și CSO Voluntari. În privința disputei cu vicecampioana României, Steaua a bifat a treia victorie consecutivă, după ce și anul trecut a trecut de Voluntari în campionat în cele două întâlniri directe.

SCM Timișoara vine după primul eșec în Alpe Adria Cup, competiție în care avea deja asigurat locul în faza următoare. Bănățenii au pierdut duelul cu Spisski Rytieri, 88-95 în Slovacia, și au suferit a doua înfrângere în acest sezon în toate competițiile dintr-un total de 12 jocuri. Singurul pas greșit în campionat pentru Timișoara a fost în deplasarea de la Voluntari (65-72), într-o reeditarea a unui duel din playoff-ul sezonului precedent.

Alb-violeții au trei victorii la rând contra Stelei, în aceste întâlniri bucureștenii fiind ținuți de fiecare dată la sub 75 de puncte marcate. Pe 8 februarie 2021 a putut să câștige ultima dată CSA Steaua un duel cu SCM Timișoara, atunci terminându-se cu 82 la 71.

Bănățenii aruncă foarte bine atât de la distanță, cât și de la libere, în ambele cazuri fiind în Top 5 în LNBM. De asemenea, echipa lui Dragan Petricevic este a cincea la capace și a șasea la intercepții, în vreme ce Steaua se evidențiază la recuperări și procentajele liberelor transformate. Există un capitol la care formația roș-albastră stă cel mai bine în campionat și anume la recuperările ofensive, cu 16 în medie pe meci.

Confruntarea de la București o să-i pună față în față pe Strahinja Jovanovic și Ilija Djokovic, aceștia fiind doi dintre cei mai eficienți baschetbaliști în sezonul 2022/2023 până în prezent. Peter Olisemeka și Nikola Gajic se remarcă și ei cu cifre foarte bune pentru echipele lor, primul fiind lider în întrecerea internă la media de recuperări ofensive.

Jocul dintre CSA Steaua și SCM Timișoara va avea loc sâmbătă seara, 26 noiembrie, de la ora 18.00 și o să fie transmis în direct pe Digisport 2, Prima Sport 2, respectiv YouTube FRB TV.

*foto: Facebook Leii din Banat - Baschet SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!