Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Sekulovic: "Eu vreau să câştig, pentru că îmi iau foarte în serios meseria"

Zsombor Balint

Zsombor Balint
14.01.2013

BC Mureş a reuşit să învingă în premieră CSU Ploieşti pe teren propriu, realizând totodată cel de-al doilea succes împotriva campioanei în acest sezon, învingând şi în tur, în sala de la Brazi. Din păcate reprezentanţii clubului oaspete nu s-au prezentat la conferinţa de presă de după meci, astfel încât nu vă putem oferi punctul lor de vedere, dar preşedintele gazdelor, Cornel Lungu, a ţinut să răspundă public antrenorului Dado Arnautovic chiar în absenţa acestuia, referându-se la spusele ultimului după meciul de la Brazi:

„Îi mulţumesc d-lui Arnautovic pentru că ne dă voie să jucăm în playoff” – a rostit preşedintele mureşean.

Antrenorul mureşenilor Srecko Sekulovic, analizând meciul, a spus:

„Sunt foarte fericit că am reuşit să învingem cu una dintre cele mai puternice echipe din România, campioana în exerciţiu, şi datorăm acest succes faptului că formăm o adevărată echipă fără vedete, sau jucători care se consideră vedere. La Timişoara a marcat Navickas mai multe puncte, acum a fost rândul lui Ceskovic, şi e foarte uşor să faci o echipă dacă ai două opţiuni atât de valoroase pe poziţia unu. Pe de-altă parte prin venirea lui Păltinişanu şi Barro, echipa a câştigat în înălţime, nu mai suntem descoperiţi sub panou, avem mai multe variante de construcţie. Am câştigat multe mingi sub panou, ceea ce ne lipsea până acum. Dacă ne uităm la puncte, Ceskovic a jucat foarte bine, dar nu trebuie subestimat aportul celorlalţi, care s-au sacrificat în apărare, Peciukas, Cuic, Dumitru, Jucan şi ceilalţi. Eu văd baschetul ca un tot, nu numai numărul punctelor contează.”

Întrebat fiind, ce a spus jucătorilor la primul time-out, atunci când ploieştenii conduceau cu zece puncte, Sekulovic a declarat:

„Am început ezitant, am ratat extrem de mult în situaţii uşoare, aşa că le-am spus băieţilor să se calmeze, pentru că i-am simţit crispaţi. Nu a fost tactica greşită, pur şi simplu nu am reuşit să punem mingea în coş. După ce s-au calmat, lucrurile au început să funcţioneze mai bine.

După acest succes, antrenorul a ţinut să răspundă şi contestarilor:

„La început se sezon am auzit multe voci care mă criticau, vesteau distrugerea echipei. Ce ne vom face fără Cooley, fără Forte, se întrebau. Foarte mulţi strâmbau din nas când au auzit numele lui Cuic sau Jucan. Poate nu suntem aşa de spectaculoşi ca o echipă cu jucători americani, dar acest lucru nu mă interesează. Noi jucăm ca o adevărată echipă. Eu vreau să câştig, pentru că îmi iau foarte în serios meseria.”

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!