Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Sepsi SIC încheie anul cu o victorie categorică

Radu Bărăian

Radu Bărăian
12.12.2014

LNBF

Etapa 15

114-54

Sala „Kati Szabo”

Sfântu Gheorghe

13-2 Statistică 6-9

Baschetbalistele de la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe au câștigat clar în ultima etapă programată în 2014, scor 114-54, în fața celor de la Nova Vita Târgu Mureș. Covăsnencele s-au impus în toate cele 4 sferturi ale meciului, iar odată cu această victorie și-au asigurat locul 1 în Liga Națională de Baschet Feminin. 

Fetele pregătite de Zoran Mikes au început în forță meciul, adjudecându-și sfertul inaugural cu un parțial de 25-11. Sfertul secund a fost ceva mai echilibrat, însă tot gazdele au fost cele care au reușit să câștige sfertul, de această dată cu un parțial de 21-14. Astfel, la pauza mare, tabela din Sala „Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe indica 46-25 în favoarea amfitrioanelor. 

Odată cu revenirea de la vestiare, Zoran Mikes a început să-și folosească toate jucătoarele trecute pe foaia oficială, iar acest lucru nu a fost deloc în dezavantajul formației galben-verde. Echipa din Sfântu Gheorghe a câștigat cea de-a treia secvență cu 28-14, ceea ce a făcut ca scorul înaintea sfertului decisiv să fie 74-39. În ultima parte a întâlnirii, gruparea gazdă a reușit un parțial zdrobitor de 40-15, iar meciul s-a terminat cu victoria clară a covăsnencelor la 60 de puncte diferență. 

Punctele formației învingătoare au fost marcate de C. Caldwell 27 (6 recuperări), S. Murphy 18 (8 recuperări), J. Jeffery 16 (11 recuperări, 9 pase decisive), T. Harrison 14, C. Cutaș 12 (5 recuperări), F. Pașcalău 9 (5 recuperări), T. Kilin 7 (7 pase decisive), M. Kokovay 7 și K. Kelemen 4. De cealaltă parte, de la oaspete au marcat V. Young 22 (8 recuperări), A. Adams 13, M. Chelariu 8 (9 recuperări), B. Bartha 6, respectiv S. Vilcinschi 5 (6 recuperări).

Acum, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe este pe primul loc, la egalitate de puncte cu CSM Târgoviște, 28 la număr, și un bilanț de 13 victorii și 2 înfrângeri. De cealaltă parte, echipa din Târgu Mureș ocupă poziția a 10-a, având la activ 21 de puncte, 6 meciuri câștigate și 9 pierdute. 

*Foto: Crow Security

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Tamas98 :

    Gresealã
    Alb-verde nu galben-verde

    cu 9 ani în urmă (12.12.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!