Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Sepsi SIC o întâlnește acasă pe CSM Târgoviște

Sepsi SIC o întâlnește acasă pe CSM Târgoviște

Toate cele trei dueluri din etapa a 8-a a fazei a doua din sezonul regulat LNBF, grupa A valorică, sunt programate sâmbătă, 29 februarie. Prima partidă are loc după-masă, la ora 16:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

 

CS Universitatea Cluj-Napoca -  FCC Baschet Arad (ora 16:00, FRB TV)

Clujencele ocupă locul 5 în clasament cu 2 victorii și 9 meciuri pierdute, în timp ce Aradul se situează pe poziția a treia, la un punct în spatele celor de la CSM Satu Mare. Cu șapte victorii și patru înfrângeri, galben-albastrele păstrează șanse mici la locul doi, însă vor lupta până la capăt pentru a-și asigura prezența directă în semifinale. În etapa trecută, Clujul a cedat acasă cu Sepsi, scor 61-103, iar formația arădeană a câștigat pe teren propriu în fața sătmărencelor, scor 83-65. FCC Baschet Arad are 2-1 la general cu ”U” Cluj în acest sezon, ”studentele” reușind să smulgă victoria chiar pe malul Mureșului în luna noiembrie a anului trecut.

 

CSM Satu Mare - Olimpia CSU Brașov (ora 17:00)

Gazdele de astăzi au cedat partida tur de la Brașov din Top 6, scor 78-72, și își vor dori cu atât mai mult victoria în fața grupării pregătite de Dan Calancea. Gruparea din nord-vestul țării are un bilanț de 8 victorii și 3 înfrângeri și ocupă locul 2 în clasament, fiind favorită să termine pe această poziție înaintea play-off-ului. Brașovencele se situează pe locul 6 cu 2 victorii și 9 înfrângeri și au pierdut pe teren propriu cu Târgoviște în ultima rundă, scor 64-70. Satu Mare vine după o victorie importantă pe teren propriu cu liderul Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 69-65.

 

ACS Sepsi SIC - CSM Târgoviște (ora 19:00)

Formația din Covasna întâlnește o veche rivală în Sepsi Arena, după ce a cedat marți în deplasare cu Satu Mare într-o etapă restantă, scor 69-65. Echipa antrenată de Cătălin Tănase vine după o victorie pe terenul grupării din Brașov, scor 64-70. Sepsi SIC este în continuare lider autoritar în Grupa A cu 10 victorii și o înfrângere, în timp ce trupa din Dâmbovița ocupă locul 4 cu 4 meciuri câștigate și 7 pierdute. Campioana en-titre a câștigat toate cele trei dueluri directe din acest sezon cu CSM Târgoviște.

*Foto: Facebook Sepsi SIC 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!