Minute | 34:55 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 33 |
Ziua de astăzi trebuia să stabilească iniţial programul noului sezon competiţional atât în Liga Naţională de Baschet Masculin, cât şi în Liga Naţională de Baschet Feminin. Pe parcursul zilei de ieri, însă, s-a aflat faptul că tragerea la sorţi a sezonului 2015-2016 a fost amânată pentru data de 24 iulie, adică vinerea viitoare.
Decizia a fost luată după ce mai multe formaţii nu şi-au plătit taxele către FRB, fără a putea fi înscrise până în prezent în campionat, şi astfel tragerea la sorţi a noului sezon nu mai avea cum să aibă loc. În urma deciziei de amânare a tragerii la sorţi automat conducătorii cluburilor din LNBM şi LNBF s-au arătat nemulţumiţi de faptul că Federaţia Română de Baschet a anunţat acest lucru cu o zi înainte de tragerea la sorţi programată iniţial, dat fiind faptul că unii dintre ei deja se aflau în drum spre Bucureşti. Astfel, marea majoritate vorbeşte despre lipsă de profesionalism din partea forului din ţara noastră.
Această decizie de amânare pentru o săptămână a tragerii la sorţi a fost luată din cauză a ceea ce se întâmplă în campionatul feminin, acolo unde este adevărata şi grava problemă.
Mai exact, la ora actuală nu este cunoscut numărul exact de echipe care se vor înscrie în sezonul 2015-2016 în cele două competiţii, LNBF şi Cupa României. S-a decis faptul că, formaţiile care nu şi-au plătit la zi toate datoriile către FRB nu au dreptul să participe în stagiunea următoare. În această situaţie se află în mod special BCM Tymes Timişoara şi Nova Vita Târgu Mureş, care au datorii foarte mari la federaţie. Cele două combatante nu s-au mişcat absolut deloc pe piaţa transferurilor, nu s-au interesat de nimic, iar astfel dau impresia că nu doresc să se înscrie în campionat. Alte două echipe cu probleme sunt CSM Satu Mare şi Rapid Bucureşti, care probabil nu vor primi finanţare. Echipa bucureşteană a pierdut de curând un proces şi este nevoită să plătească o sumă mare de bani.
Astfel, în această situaţie, la startul Ligii Naţionale de Baschet Feminin se vor înscrie doar 8 echipe. Din această cauză celelalte cluburi nu cunosc încă formatul sezonului competiţional şi implicit nu ştiu cât va dura sezonul, cum se va desfăşura acesta, cum îşi vor face plăţile pentru jucătoare şi aşa mai departe, totul fiind în aer în acest moment cu foarte multe necunoscute, existând şi posibiltatea ca stagiunea destinată baschetului feminin să nu se mai desfăşoare.
*Foto: Răzvan Păsărică (sportpictures.eu)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!