Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Tricia Principe își conduce echipa spre un nou succes în Liga Națională

Paul Olar

Paul Olar
20.11.2013

CST BC Alexandria și-a respectat blazonul de mare favorită și a surclasat cu scorul de 90-56 pe Universitatea Cluj-Napoca. Încleștarea s-a disputat pe terenul sportivelor din Teleorman și a contat la etapa a opta a Ligii Naționale de baschet feminin.

Fetele lui Mădălin Piperea și-au arătat repede intențiile legate de partidă și au încheiat primul act în avantaj, 20-11. Ecartul de pe tabelă a crescut în favoarea gazdelor, mai ales că ardelencele au făcut un sfert foarte modest, în care au totalizat doar 9 puncte, pe când adversarele 20. Așadar, Alexandria, condusă excelent în teren de Tricia Principe, bifează a șaptea victorie stagională.

Baschetbalista din Statele Unite amintită mai sus a fost principala artizană a succesului formației din sudul Țării. Ea a avut 3/5 din interiorul arcului de cerc, 6/12 de la mare distanță și 5/6 de la libere, pentru un total de 29 de puncte. Americanca a cules 10 mingi de sub panou și a pasat decisiv de două ori, statisticile sale formând un indice al eficienței de 30. Tricia a fost secondată de Viorela Rus, autoare a 25 de puncte și 11 recuperări.

De partea cealaltă, Judith Kajdacsi a izbutit un nou double-double, datorită celor 23 de puncte și 16 recuperări. Andreea Pop s-a remarcat cu 11 puncte, în vreme ce Flavia Ferenczi și-a trecut în cont cu unul mai puțin.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!