| Minute | 31:46 |
| Puncte | 31 |
| Pase decisive | 8 |
| Recuperari | 8 |
| Eficienta | 37 |
Seria dintre CSM Oradea și Dinamo București este un adevărat deliciu pentru urmăritorii sportului cu mingea la coș de la noi din țară. Scorul la general este 1-1, după ce dulăii au câștigat meciul al doilea din deplasare la limită, scor 81-80.
Alb-roșii au fost extrem de aproape să scape victoria printre degete, deși conduceau la cinci puncte cu aproximativ un minut rămas din meci. Kris Richard și-a adus echipa în joc cu patru puncte rapide, iar bucureștenii nu au reușit apoi să mai modifice tabela.
Același Richard a avut responsabilitatea ultimei aruncări, dar a ratat din interior. Mingea a ricoșat la Bobe Nicolescu, care a reușit să o trimită în coș într-un moment de infarct.
Brigada de arbitri formată din Laurențiu Grigoraș, Ciprian Stoica și Laszlo Bukuresti a decis că reușita nu este valabilă, deoarece a venit după sirena de final. Cei trei au mers apoi la masa oficială, de unde au analizat faza.
Decizia a rămas neschimbată, iar coșul lui Bobe nu a fost validat, astfel că Dinamo a reușit să aducă seria în Capitală la egalitate și să fure avantajul terenului propriu, având în față două meciuri în Sala Sporturilor din Ștefan cel Mare.
O altă fază la limită a avut loc în sfertul al doilea, când Vîrnă a marcat din apropierea semicercului în ultima secundă de atac. Coșul a fost validat, deși și în acest caz, reluările nu au fost cele mai concludente.
Seria se mută în Capitală. Meciul al treilea, de la București este programat duminică, 17 mai, de la ora 20:00.
*foto: Facebook/CSM Oradea
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!