Mvp-ul etapei
Carla Bartee
Carla Bartee
Minute 38:40
Puncte 19
Pase decisive 3
Recuperari 15
Eficienta 30
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Zoran Mikes rămâne la ACS Sepsi SIC pentru încă 4 ani

Andreea Vlase

Andreea Vlase
11.05.2018

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și antrenorul Zoran Mikes au ajuns la o înțelegere pentru prelungirea colaborării cu încă 4 ani. Tehnicianul bosniac s-a alăturat formației din Covasna la sfârșitul anului 2013 și a condus echipa spre cele 3 titluri din palmares.

Zoran Mikes a fost adus la ACS Sepsi SIC în noiembrie 2013, înlocuindu-l pe Csaba Deri pe banca alb-verzilor. Cu Mikes la conducere, covăsnencele au câștigat ultimele trei ediții ale Ligii Naționale și au câștigat și 3 Cupe ale României.

„Ultimii 4 ani au fost ceva ce nu mi-aș fi putut imagina că se va întâmpla când am semnat contractul. Cred că am realizat multe în ultimii ani. Poate chiar și oamenii de pe margine, pentru că rezultatele au fost mai bune decât se așteptau. Ei nu știu că au fost multe dificultăți prin care a trebuit să trecem în această perioadă, de la organizarea clubului, logistica, dezvoltarea structurii clubului și, în același timp, să realizăm obiectivele trasate de management echipei care muncește pe teren. Fără tot sprijinul pe care l-am avut din partea oamenilor din club, toate astea ar fi fost imposibile. Trebuie să mulțumesc celor din club pentru sprijin și încredere, au fost alături de noi în toată această perioadă.

În special vreau să mulțumesc fanilor, sunt ceva special, chiar simt această susținere. Încep să mă simt ca un cetățean din Sfântu Gheorghe, simt la fel ca ei, simt cu inima tot ce facem aici. Nu doar cu cei care vin la meci, ci și cu oamenii cu care mă întâlnesc pe stradă. Simt suportul lor, că facem parte din familia orașului. Cu acest tip de suport, desigur că a fost mai ușor”, a declarat Zoran Mikes în cadrul conferinței de presă în care a și semnat noul contract.

La întrebarea ce mai poate obține în următorii 4 ani, acesta a răspuns:

„În general poate oamenii se gândesc ce poți obține mai mult? Cred că putem să facem unele lucruri mai bine și câștigarea trofeelor vine odată cu munca grea și angajamentul nostru, al tuturor. Nu vreau să uit jucătoarele. Suntem un oraș mic, nu suntem cel mai mare club din Europa. Dar sigur oamenii de aici au intenția să țină clubul la un nivel ridicat și să continuăm așa. Și asta mă atrage. Cred că putem continua să obținem rezultate bune în viitor. Promit că nu vom renunța la obiectivele pe care le-am avut în trecut. Orice sezon e diferit, orice campionat. Întotdeauna e ceva nou. Cred că va fi o provocare atât pentru mine, pentru club și pentru jucătoare”, a adăugat tehnicianul cu care Sepsi a trecut de faza grupelor în EuroCup Women în acest sezon.

Campioana își propune pe viitor să crească localnicele.

„Putem atinge multe lucruri în viitor, de aia am decis să coninui. Câștigarea trofeelor nu e totul. Pot spune că toate jucătoarele care au venit aici au reușit cele mai bune sezoane din carierele lor. Cred că le ajutăm. În viitor, cred că putem să ajutăm niște jucătoare care sunt din zonă. Asta vrem să reușim în viitor. Acest proces nu este ușor de făcut în 2, 3 luni”, a mai spus Mikes. Acesta va avea un cuvânt de spus și în ceea ce privește grupele de junioare ale clubului.

Înainte să vină în România, tehnicianul de 47 de ani și-a trecut în palmares 5 titluri cu Banja Luka și a antrenat și naționala Bosniei.

6 comentarii la aceasta stire:
  • CS U CSM Oradea laca1968 :

    Multumim Zoran!
    Vai de voi adversare! Si eu care credeam ca vine Petricevici la echipa.... Am glumit. Poate sa stearga podeaua.

    cu 1 an în urmă (11.05.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      Dragan
      E un domn. N ar lua locul de munca nimanui. Nici macar tie...😈

      cu 1 an în urmă (11.05.2018)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    Capra râioasă tine coada sus
    Auzi măh? Da' în afară de circ vă mai dau și vouă, în Covasna, ceva? CJ ul și Primăria bagă bani în echipa asta ca să plătească mercenare care la prima oferta mai mare vă lasă cu ochii în soare, nu aveți o singură jucatoare din Sf. Gheorghe. Stai, vă mai vând iluzii cu Ungaria mare. Atât, drumurile sunt praf, economie ioc, blabla... Noroc că vă controlați mai bine la băutură ca altfel erați ca vasluienii.

    cu 1 an în urmă (11.05.2018)
    • CS U CSM Oradea laca1968:

      Raios?
      Acele mercenare, cum zici tu Kirita stie tot, sunt la noi de ani de zile, iar banii vin din impozitul nostru al secuilor. Iar banii , din care ar trebui facute drumuri si investitii se duc la teleormaneni ca tine unde 9 din 10 sunt asistati sociali, iar acel 1 este la guvern. Ia zi cine sta pe la carciuma?

      cu 1 an în urmă (12.05.2018)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Secuiule
    Dragan vine la voi doar sa va întoarcă spatele la cantecelul vostru :)

    cu 1 an în urmă (11.05.2018)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe megan:

      tipic romanesc
      gest tipic romanesc. va mai primi un pinguin de la noi :)

      cu 1 an în urmă (16.05.2018)
    Raspunde
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!