Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Zoran Mikes: „Vrem să culegem roadele muncii noastre”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
18.02.2014

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSU Alba Iulia vor da piept mâine, începând cu ora 18:00, într-unul dintre cele mai tari jocuri ale etapei cu numărul 20 din Liga Națională de Baschet Feminin. Zoran Mikes, antrenorul covăsnencelor, a vorbit pe larg pentru TotalBaschet despre această confruntare a echipei sale, declarând următoarele:

„Cred că meciul împotriva echipei din Alba Iulia va fi unul de excepție, ambele echipe fiind într-o formă foarte bună. Noi ne-am îmbunătățit jocul defensiv foarte mult, avem o atitudine bună și așteptăm cu nerăbdare această confruntare. Am devenit o echipă cu adevărat serioasă, avem acest impuls în momentul de față și sunt sigur că vom ajunge la un nivel de formă mult mai ridicat decât cel pe care îl acum. Atmosfera în cadrul clubului este una foarte bună, evoluăm bine, suporterii cred în forțele noastre și sper că vom reuși să îi facem bucuroși în meciul de miercuri.

Alba Iulia este pe locul secund în Liga Națională, dar și noi avem 9 victorii consecutive inclusiv cele din sferturile de finală ale Cupei României și sunt de părere că este o diferență foarte mică între cele 4 forțe din campionat. Fiecare dintre aceste echipe are un anumit avantaj pe care încearcă să-l exploateze la maximum. Într-adevăr, Alba Iulia are o rotație mult mai bună, dar în teren se joacă 5 contra 5, plus că noi avem un public minunat alături de noi, care ne va sprijini. Adversarele de mâine au jucătoare foarte bune așa cum avem și noi de altfel, le-am analizat în amănunt și cred că suntem pregătiți pentru acest meci, așadar bătălia va fi una foarte interesantă. 

De asemenea, mă aștept la un impact puternic în acest meci din partea tuturor jucătoarelor noastre, avem foarte multe arme pe faza de atac, fapt care reflectă că suntem echipa cu cele mai multe puncte marcate în acest sens, deci toată lumea trebuie să ne respecte. Trebuie să luăm decizii bune pe toată durata partidei în ofensivă, să știm care este momentul perfect pentru a arunca, iar dacă se va întâmpla asta putem învinge pe oricine. Respectăm echipa din Alba Iulia, dar în același timp respectăm tot ceea ce am exersat la antrenamente, acolo unde am muncit din greu, iar acum vrem să culegem roadele pentru munca noastră foarte bună”.

Înaintea jocului din Sala Sporturilor „Kati Szabo” dintre Sfântu Gheorghe și Alba, cele două grupări sunt vecine de clasament. Covăsnencele sunt pe 4, cu 34 de puncte acumulate și un bilanț de 15 victorii și 4 înfrângeri, iar de cealaltă parte, ardelencele ocupă ultima treaptă a podiumului, tot cu 34 de puncte acumulate, însă cu un meci mai puțin disputat, având un record de 16 meciuri câștigate și doar 2 pierdute. 

*Foto: Henning János

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!