| Minute | 31:05 |
| Puncte | 29 |
| Pase decisive | 2 |
| Recuperari | 23 |
| Eficienta | 38 |
Gazdele celor trei turnee vor fi anunțate în 16 februarie
Cum se desfășoară partea următoare a campionatului, înainte de play-off
Consiliul Director și-a prezentat demisia condiționată din finalul acestui sezon
Presa locală din Arad atacă Federația Română de Baschet pe care o consideră implicată în trucarea jocului din ultima etapă
Americanca a fost în double-double și a avut +41 eficiență în victoria Universității Cluj cu liderul ACS Sepsi SIC
Americanca a înscris mai mult de jumătate din punctele celor de la SCM Timișoara în fața Olimpiei CSU Brașov
BC Sirius Târgu Mureș a avut 22 de mingi pierdute la Arad
FCC ICIM Arad a încheiat sezonul regulat cu un succes la 30 de puncte cu Sirius
Olimpia CSU Brașov a câștigat la Timișoara grație celor 4 puncte înscrise de căpitan în final
Aida Kalusic își întrece din nou recordul stagional de puncte
Arădencele au marcat 29 de puncte după mingile pierdute de Sirius
CS Universitatea Cluj-Napoca a reușit să se impună în fața liderului LNBF, Sepsi Sfântu Gheorghe
Olimpia CSU Braşov învinge pe CS SCM Timisoara la o diferenţă de 3 puncte
Biljana Pesovic a decis finalul cu 4 puncte în jumătate de minut
Clujencele ajung la a cincea victorie consecutivă