Stiri Juniori U20 Masculin

Echipa ideală a etapei a 13-a din Liga Națională

Echipa ideală a etapei a 13-a din Liga Națională

Reușitele individuale nu au lipsit nici în runda a 13-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin și lista jucătorilor cu 30+ puncte marcate într-un meci s-a mărit. În plus, în această etapă am putut asista la un triple-double din partea unui club angrenat în Conferința A.

Iată ce jucători au fost aleși de către site-ul nostru în echipa ideală:

Vitaliy Zotov (SCM U Craiova)

Conducătorul de joc titular al Craiovei a reușit un season-high cu meciului pe care echipa sa l-a pierdut în fața lui CSU Sibiu. Zotov a adunat 33 de puncte în 40 de minute, iar în plus a avut 8 recuperări, 5 pase decisive, 2 intercepții și 6 mingi pierdute pentru +31 la eficiență. Fundașul a stat cu 8/13 la două puncte, 3/5 de la distanță și 8/12 la linia de fault.

Erick Neal (CSM CSU Oradea)

În derby-ul din fieful lui FC Argeș, Neal a ieșit în evidență cu 20 de puncte, 5 pase decisive, 2 recuperări și un capac pentru CSM Oradea, fiind astfel liderul vicecampioanei României cu +24 eficiență. Conducătorul de joc a bifat cea mai bună prestație stagională din campionat în privința procentajului la aruncările de trei puncte, 80%, după ce a ratat o singură încercare din cinci. Pe lângă reușitele de la distanță, Neal a avut 2/4 din interiorul arcului de cerc și 4/4 la libere, zonă în care n-a ratat nicio aruncare pe parcursul sezonului în curs.

Andrei Mandache (CS Dinamo București)

Mande a condus-o pe Dinamo spre un succes categoric în fața Coronei Brașov și foarte important în economia clasamentului Conferinței A. Experimentatul baschetbalist a bifat un season-high cu această ocazia prin cele 23 de puncte adunate, alături de 6 pase decisive, 3 recuperări, 2 intercepții și 3 mingi pierdute, totul pentru +27 la eficiență. Dinamovistul a stat cu 5/8 de la distanță, 2/3 la două puncte și 4/4 la linia de fault.

Dimitrius Underwood (CSM Târgu Jiu)

MVP-ul rundei, Dimitrius Underwood, a fost autorul primului triple-double din această stagiune. Americanul a stat cu 17 puncte, 11 recuperări, 10 pase decisive, 2 intercepții și 3 mingi pierdute în 35 de minute, cifrele acestea fiind suficiente pentru +32 index la eficiență. Underwood a trecut în 12 rânduri pe la linia de fault și a transformat 7 aruncări, iar mai departe a terminat cu 5/10 din interiorul arcului de cerc, respectiv cu 2/2 de la distanță.

Arsenije Vuckovic (CSM Târgu Jiu)

CSM Târgu Jiu l-a avut drept principal marcator în această rundă pe Arsenije Vuckovic, autor a 25 de puncte și 5 recuperări în 22 de minute din postura de titular, totul fiind suficient pentru +26 index al eficienței. Câte o ratare a avut Vuckovic în fiecare zonă a terenului, astfel a terminat cu 8/9 la două puncte, 1/2 de la distanță și 6/7 la libere. De când a ajuns la Târgu Jiu, baschetbalistul ex-iugoslav nu a avut vreun meci cu 20+ puncte până la această confruntare cu Laguna Sharks.

*foto: csmtargujiu.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!