Stiri

Branko Cuic a confirmat intenția lui U-BT de a participa în Liga ABA

La începutul acestei săptămâni, Meridian Sport a publicat un articol în care a anunțat că U-BT Cluj-Napoca își dorește să participe în Liga ABA, o competiție ce reunește cele mai bune formații din spațiul ex-iugoslav.

Branko Cuic, directorul sportiv al campioanei României, ne-a oferit un interviu, în cadrul căruia a confirmat intenția de a evolua în Liga Adriatică și ne-a dat mai multe detalii referitoare la proces.

Da, clubul și-a manifestat această intenție în discuții purtate cu reprezentanții ABA League. În momentul de față, statutul Ligii Adriatice prevede că doar echipe din ex-Iugoslavia pot participa în această competiție. Știm despre intenția Dubaiului și urmărim îndeaproape această speță. În cazul în care se confirmă deschiderea din partea ABA pentru a extinde orizonturile geografice ale competiției, vom iniția demersurile.

Întrebat despre motivele pentru care se dorește participarea în liga ABA, fostul jucător al lui U-BT a răspuns astfel:

Competitivitate, vizibilitate, expunere. Participarea în ABA este o oportunitate care se aliniază strategiei de creștere și dezvoltare a clubului, începută cu aproape un deceniu în urmă. În plus, considerăm că participarea în ABA ar aduce un beneficiu și baschetului românesc, prin oportunitatea de a juca împotriva unor echipe precum Steaua Roșie și Partizan, formații de Euroligă. Credem în faptul că baschetul, la nivel național, poate crește prin puterea exemplului care să inspire viitoare generații, pentru că tinerii vor avea oportunitatea de a vedea și urmări jucători din topul Euroligii în meciuri oficiale.

Cuic ne-a explicat modul în care participarea într-o competiție de nivelul Ligii Adriatice ar putea să aducă beneficii atât pentru formația pe care o conduce, cât și pentru competiție în sine:

O eventuală participare în ABA ar fi o situație win-win, atât pentru noi, cât și pentru competiție. Noi beneficiem de meciuri competitive, care automat atrag o expunere mai mare, în timp ce ABA ar avea deschidere într-o nouă piață, prin boost-ul dat de o echipă din topul EuroCup, care beneficiază de o infrastructură la standardele cele mai înalte.

La final, l-am întrebat pe oficialul lui U-BT cum ar afecta jucarea în Liga ABA participarea în Liga Națională de Baschet Masculin:

Încă suntem prea departe ca să ne punem această întrebare. Pentru noi, Liga Națională a fost mereu un obiectiv important și suntem mândri, în Europa, să fim campioana României. Dacă se va ajunge în situația de a participa în ABA, sunt sigur că vom găsi înțelegere și deschidere din partea FRB pentru binele baschetului românesc.

U-BT Cluj-Napoca a câștigat de trei ori consecutiv Liga Națională de Baschet Masculin și, în prezent, se află pe poziția a treia în grupa B a EuroCup, fiind calificată în playoff-ul competiției.

*foto: Aleksandar Dimitrijevic/Sportal

4 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca M F :

    LNBMexit ?
    Se pregateste un LNBMexit? Suporterii s-ar bucura dar nu cred ca o sa fie usor cu ferebeul...

    cu 3 luni în urmă (20.01.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Who cares ?
    Asa cum dispar televiziuni, ziare etc. prin modificarea modului de consum al omului, tot asa vor disparea aceste formatiuni anacronice precum ferebeul. Tot mai multe competitii "private" si cine asigura IN PRIMUL RIND SPECTACOL , apoi bani si la urma trofee aceia vor supravietui. Bine-nteles, ca in alte multe domenii, strabunul spatiu carpato-pontic-daco-getic va fi la urma cu schimbarea.
    Ce ar aduce in plus, o mentiune cum ca ai Campionul Romaniei ? Si sa lamurim si treaba asta cu BT ca sponsor care si-ar face reclama prin LNBM sau alte competirii interne. BT mai are nevoie de RECLAMA in Romania ? Banca isi face reclama prin produsele pe care le lanseaza, cu cit mai inovative cu atit mai multi clienti, nu cu un cos/gol/punct marcat de sportivul X-ulescu. ( va place reclama prin care "regele" Hagi isi impinge in fata odrasla ? a cita oara dupa Gillette, Pepsi etc , chiar folbal ? - mie NU )
    Iar treaba cu Liga ABA are cred mai multe valente :
    - Unu, este cea mai apropiata competitie de nivel inalt ( nu de nivelul la care isi doresc unii super amatori de "decit" baschet de mare calitate ; e drept ca este putin cam mediocra, asta e). Acum ca sosocii de/din servicii ar vrea sa ne inscriem in Campionatul Unional al Uniunii Sovietice Ruso-putiniste, sa mai astepte... mult si bine.
    -Doi, cred ca se urmareste si atragerea unui sponsor mare din lumea pariurilor, de care spatiul ex-iugoslav colcaie si da in foc. Asa s-ar putea face pasul mult visat spre Euroliga. Asta este, daca partidul nu asigura conditii pentru un Audi, Mercedes, Shell, BP, JP Morgan etc. ne-am bucura cu ce am putea prinde.
    Dar mai este mult pina departe si inca mai trebuie sa "inghitim" rah-turile ferebeului. Pina atunci sa vedem cit mai multe meciuri in EuroCup. HAIDE U !

    cu 3 luni în urmă (20.01.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Nana Arpy :

    Puțin probabil
    Să ne gândim un pic. Să presupunem că U BT Cluj-Napoca 🤍🖤🏆⭐⭐⭐⭐ este acceptată în Liga Adriatică și părăsește Liga Națională, ceea ce e puțin probabil. Participăm în cele mai puternice competiții din Europa și liga națională și așa slabă rămâne fără o echipă. Ce urmează? Se trezește și altă echipă că dacă U își permite, atunci x echipa de ce nu poate la fel? Se discută mult dar poate nu se va întâmpla niciodată ce se povestește. Oricum din punctul meu de vedere nu ar fi bine să nu mai participăm în liga națională sau favorizați.

    cu 3 luni în urmă (20.01.2024)
    • U BT Cluj-Napoca nanaarpy 78:

      *completare
      * sau să fim favorizați. Toți ne vor reproșa asta și nu aș vrea

      cu 3 luni în urmă (20.01.2024)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!