Prima zi a războiului din țara vecină am încheiat-o cu meciul naționalei României la baschet masculin, jucat la Ploiești în fața unei săli entuziasmate. 

E vorba de o nouă generație de sportivi tineri, majoritatea născuți după '97, care au jucat în primul meci acasă cu spectatori după mai bine de doi ani. Băieții au practicat un baschet spectaculos, în viteză, cu multe aruncări fie de 3, fie din căciulă, și au înscris 101 puncte. Enorm pentru baschetul european.

Însă fiind pe metereze de la 7 dimineața pe subiectul zilei, nu pot să nu mă gândesc că tineri de vârsta "Vulturilor" noștri duc acum lupte pe câmpiile Ucrainei într-un război absurd. Iar baschetbaliștii ucraineni stau în buncăre, departe de parchet, de coșuri, de tribune...

Cât de mică e lumea. La Ploiești oamenii se bucură de baschet, 500 de km mai la Est se ascund în beci din cauza unei crize geopolitice inutile. 

Dacă după pandemie am învățat să prețuim sănătatea, după evenimentele internaționale de astăzi ar trebui să învățăm să prețuim libertatea.

PS: Ca o coincidență frumoasă, Sala Olimpia din Ploiești este arborată cu culorile galben-albastre, specifice echipelor prahovene. De asemenea, și băieții noștri au jucat în galben, dar au avut bluze de încălzire albastre. Iar drapelul României a fost complet de roșul oaspeților noștri albanezi. 

PS2: Multă sănătate tuturor. Să fie baschet. Și pace. :) 

*foto: fiba.com