Stiri

U-BT Cluj-Napoca are din nou cea mai mare medie de spectatori din EuroCup

Miercuri, 7 februarie, s-a încheiat etapa a 18-a a BKT EuroCup și, odată cu aceasta, s-a terminat sezonul regulat al competiției. Astfel, s-a stabilit tabloul următoarei faze, în care va participa și U-BT Cluj-Napoca, grupare ce s-a calificat direct în sferturile de finală ale EuroCup.

Trupa lui Mihai Silvășan a fost învinsă de Lietkabelis cu scorul de 92 la 87, însă Buducnost a evoluat excelent împotriva Gran Canariei, a câștigat cu 90 la 77 și, astfel, U-BT a rămas pe locul al doilea în grupa B, obținând biletele spre sferturile de finală ale EuroCup.

Este deja o performanță istorică pentru campioana României, care a evoluat excelent în această stagiune și a izbutit să obțină cu opt victorii mai mult decât în stagiunea precedentă. Considerată surpriza competiției, U-BT a înfruntat cu mult curaj echipe precum Gran Canaria, Bourg, Ulm sau Buducnost și a adunat 13 victorii și 5 înfrângeri.

Mai mult decât atât, pentru al doilea sezon consecutiv, echipa ardeleană a avut cea mai mare medie de spectatori din EuroCup: 7226. Iată câți oameni a avut U-BT în tribune la fiecare meci de pe teren propriu:

  1. VS. Bourg – 7690
  2. VS. Gran Canaria – 10.000
  3. VS. Ratiopharm Ulm – 7396
  4. VS. Aris Salonic – 7429
  5. VS. Turk Telekom – 6412
  6. VS. Buducnost Podgorica – 7302
  7. VS. Trento – 8212
  8. VS. Lietkabelis – 6117
  9. VS. Slask Wroclaw – 4474

Așadar, un singur meci disputat în BTarena a avut mai puțin de 5000 de spectatori în tribune. În rest, două partide au avut între 6000 și 7000, patru între 7000 și 8000, una între 8000 și 9000 și una a fost sold-out.

U-BT Cluj-Napoca domină clar clasamentul EuroCup la media de spectatori, pe locul al doilea fiind Wolves Vilnius cu o medie de 4428. Iată cum arată situația în a doua competiție europeană ca valoare:

  1. U-BT Cluj-Napoca – 7226
  2. Wolves Vilnius – 4428
  3. Turk Telekom – 4242
  4. Gran Canaria – 3560
  5. London Lions – 3522
  6. Aris Salonic – 3416
  7. Joventut Badalona – 3172
  8. JL Bourg – 3166
  9. Lietkabelis – 2547
  10. Ratiopharm Ulm – 2536
  11. Umana Reyer Venezia – 2419
  12. Buducnost Podgorica – 2302
  13. Trento – 2179
  14. Besiktas Istanbul – 1934
  15. Prometey – 1829
  16. Cedevita Olimpija Ljubljana – 1805
  17. Paris Basketball – 1683
  18. Slask Wroclaw – 1613
  19. Hamburg – 1422

Din acest clasament lipsește Hapoel Tel Aviv, formația israeliană fiind forțată să își părăsească țara și să joace în Serbia, la Belgrad, din cauza războiului cu Palestina. Alb-roșii au apucat să aibă un singur meci, pe teren propriu, la care au avut 3362 de spectatori.

De asemenea, mediile lui London Lions și Besiktas Istanbul au fost calculate fără a include confruntarea cu Hapoel Tel Aviv, fiindcă primul a avut anumite restricții, pe foaia oficială apărând doar 85 de spectatori, iar al doilea s-a jucat în Letonia, fiind complicat pentru fanii turci să facă deplasarea până în Riga.

Media de spectatori în EuroCup este de 2885, așadar de aproape trei ori mai mică decât cea a lui U-BT Cluj-Napoca. În sezonul 2022-2023, formația lui Mihai Silvășan s-a clasat pe prima poziție la acest capitol cu o medie de spectatori de 5958. Prin urmare, în actuala stagiune a existat o creștere de 21% în numărul oamenilor care au participat la meciurile alb-negrilor de pe teren propriu.

Dacă privim fiecare spectator la cele nouă partide ca pe o persoană separată, ar însemna că 65.032 de oameni au participat la jocurile din BTarena ale lui U-BT. Vestea bună pentru liderul Ligii Naționale este că în a doua săptămână a lunii martie, va avea șansa să umple din nou sala, în sferturile de finală ale EuroCup, acolo unde va da fie de London Lions, fie de Turk Telekom.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

8 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca John Ioan :

    Perfect
    Full house in sferturi, si mai creste putin media 😅

    cu 2 luni în urmă (08.02.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    @
    Cu alte cuvinte, de cînd se eliberează abonamentele pentru sezonul viitor ? Sper că nu mai sunt voci care să se întrebe dacă U va fi primit în EuroCup ! De data asta vorbesc și rezultatele.

    cu 2 luni în urmă (08.02.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Delekon :

    In concluzie
    Acea prima repriza cu Anakara a facut toti banii sezonul asta.

    cu 2 luni în urmă (08.02.2024)
    • Vasilica:

      Asa e mult mai complexa treaba
      Cat costa chiria salilor, care e bugetul fiecărei echipe și cât la suta vine din încasări. În acest moment probabil U are calculele cu acele preturi atât la abonamente cât și la bilete. Plus ca sunt preturi normale și decente pt România.

      cu 2 luni în urmă (08.02.2024)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Money for nothing and cheeks for free
    Dacă mai punem la socoteală un mic amănunt trecut ușor cu vederea, anume prețul biletului, datele tabelului se schimbă simțitor! Cît o mai fi biletul la Cluj și cît o fi biletul la Ulm sau în Las Palmas, ca să aflăm încasările într-o zi de europene în fiecare dintre sălile enumerate?

    cu 2 luni în urmă (08.02.2024)
    • U BT Cluj-Napoca teooo:

      Ce simplu era un search pe Gogu
      La Ulm 14,40 euro
      La londonezi 20-30 de lire
      La parizieni is scumpe

      cu 2 luni în urmă (08.02.2024)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Clasament
      Dar wow, oare cum schimba prețul biletelor acest clasament al numărului de spectatori?

      Aici nu era vorba de încasări (apropo, la Ulm a fost 29 euro) cum nu e vorba nici de chiria plătită pe sala. Dar cum strugurii sunt acri, mai bine se trezește sa comenteze aici și nu la spectatorii din magnifica sala a Oradei, când nici la meciurile internaționale nu reușesc să umple macar pe jumătate sala. ( a... și cât e biletul??).. Noroc că mai vine U și jucați și voi cu sala plina...

      cu 2 luni în urmă (09.02.2024)
    Raspunde
  • CSM Focșani Lex 8 :

    Suntem aur pt Eurocup
    Ce este interesant in acest top, pe lângă U care este deja o confirmare, pozitia 2, wolwes

    Lituanienii sunt fanatici, respira baschet.

    Curios e, cum o echipa nou înființată are așa suport pe lângă lietkabelis,care rupe plasele de decenii

    cu 2 luni în urmă (09.02.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!