Victorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
24 minute în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
39 minute în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
1 oră în urmăCSO Voluntari își respectă statutul de favorită și învinge la pas CSM Târgu Jiu
1 oră în urmăCSM Oradea trece de Petrolul Ploiești pentru a 15-a victorie stagională în LNBM
1 oră în urmă
CSM Oradea va întâlni în a treia etapă din Eurochallenge pe Tofas Bursa. Gruparea venită din Turcia se află într-o situație similară cu cea a bihorenilor, având două înfrângeri în grupa D a competiției europene.
Înaintea duelului de mâine, Ante Krapic crede că orădenii ar trebui să fie mai concentrați asupra aspectelor din propria tabără, ținând cont de situația în care se află, atât în campionat, cât și în Eurochallenge. „Știu că Tofas are un bilanț negativ, 0-2, similar celui pe care îl avem noi. Aș vorbi mai puțin despre adversar deoarece ne confruntăm cu o situație dificilă, la care nu ne-am așteptat la începutul sezonului. Mă refer în primul rând la poziția din campionatul României. Mă aștept la o prestație mai bună decât în primele două jocuri din Eurochallenge. Sper că vom câștiga meciul cu Bursa. Ne-am antrenat bine în cursul acestei săptămâni și îmi doresc să lăsăm o impresie mai bună. Dacă e să pierdem, îmi doresc să o facem cu demnitate și să lăsăm totul pe parchet”, a spus Ante Krapic, potrivit site-ului oficial al echipei CSM Oradea.
„În primele două meciuri din Eurochallenge, dar și în câteva partide de campionat, am jucat pe pozițiile 4 și 5. Eu evoluez în general la poziția 4, îmi place să joc aici și consider că dau cel mai bun randament de pe acest post. Pot să joc și pe poziția 5, atunci când este nevoie de mine într-un astfel de rol. Cert e că de acum înainte cred că va fi mult mai ușor pentru toată lumea, nu doar pentru mine. Avem o opțiune în plus sub coș prin Salih Nuhanovic. Cred că acest lucru ne va permite să fim mai agresivi în apărare și sper că noul nostru coleg să ne ajute mult, nu doar în cupele europene, dar și în campionat”, a conchis Krapic.
Jocul dintre CSM Oradea și Tofas Bursa va începe mâine, 18 noiembrie, de la ora 18, în Arena „Antonio Alexe”. Disputa va fi transmisă pe DigiSport și Digi 24 Oradea.
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!