CSU Sibiu continuă forma bună și o învinge clar pe CSM Ploiești
8 ore în urmăCharlotte Hornets mai are nevoie de un singur succes pentru a-și egala cea mai lungă serie de victorii din istorie
15 ore în urmăProblemele cu care s-a confruntat U-BT la ultimul meci din sezonul regulat al Ligii Adriatice
15 ore în urmăMihail Miseailo, la cel mai bun meci al carierei în LNBM
16 ore în urmăMihai Silvășan, după ultimul meci din sezonul regulat din Liga Adriatică: „Aveam mare nevoie de victoria asta”
16 ore în urmă
CSM Oradea încearcă să își continue parcursul perfect din ultima lună cu a patra victorie consecutivă în toate competițiile. La debutul în grupele FIBA Europe Cup, „lei roșii” primesc vizita campioanei en-titre a Ciprului, AEK Larnaca, într-un meci ce va avea loc mâine, 15 octombrie, de la ora 19:00.
Cristian Achim, antrenorul principal al roș-albaștrilor, se așteaptă la un duel foarte interesant, dar are încredere că elevii săi vor reuși să câștige.
„Întâlnim o echipă periculoasă. Larnaca are șapte jucători străini în componență. Are experiență internațională și e foarte clar că vine la Oradea cu obiective clare. Vor ajunge în Oradea luni dimineața, așadar e limpede cu ce gânduri abordează meciul de miercuri.
Noi ne dorim să avansăm în faza următoare a acestei competiții. Prin urmare, este evident ce ne dorim de la acest meci. Mă aștept la un duel foarte interesant și sper că vom avea câștig de cauză”, a spus Cristian Achim, conform site-ului oficial al echipei.
Meciul dintre CSM CSU Oradea și AEK Larnaca este programat pentru miercuri, 15 octombrie, de la ora 19:00 în Oradea Arena și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 3.
*Foto:Facebook/CSM Oradea
U-BT Cluj-Napoca trece de Borac Cacak pentru a întrerupe seria de cinci eșe...
U-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
Programul meciurilor lui U-BT Cluj în Top 8 din Liga Adriatică
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
Kris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!