Stiri

CSM CSU Oradea a câștigat în fața celor de la BC Dnipro

CSM CSU Oradea a reușit să se impună împotriva echipei BC Dnipro în optimile de finală ale FIBA Europe Cup, scor 78-72 (19-18, 16-20, 15-20, 22-20). Partida a avut loc în Arena ”Antonio Alexe” iar în urma acestui succes bihorenii s-au calificat în sferturi, unde vor juca în fața celor de la Reggio Emilia.

Echipele de start

BC Dnipro - D.J. Cooper, Issuf Sanon, Stanislav Tymofeyenko, Jared Terrell, Viacheslav Kravtsov

CSM Oradea - Giordan Watson, Stephen Holt, Bogdan Nicolescu, Dragan Zekovic, Arturas Valeika

Dnipro a condus în startul meciului cu 8-2 și 10-4, iar Holt a înscris de la mare distanță pentru a modifica tabela la 11-7. Același jucător a micșorat ecartul la 2 lungimi tot din spatele semicercului, 12-10. După un lay-up reușit de Markovic, Oradea a trecut la conducere pe tabelă, 14-15. Vizitatorii au trecut din nou în avantaj după coșul înscris de Terrell, 16-15. Shundel a înscris un buzzer-beater din propria jumătate pentru ca primul sfert să se încheie la scorul de 19-18. 

În startul actului al doilea, ucrainenii s-au distanțat la 24-20. Bobe Nicolescu și-a adus echipa la doar un punct în spatele lui Dnipro după un coș din spatele semicercului, 24-23. Tot jucătorul român a adus egalarea cu o reușită simplă de lângă panou, 27-27. Jocul a fost destul de echilibrat iar Oradea a egalat din nou, 29-29, după un slam-dunk reușit de Valeika. După prima repriză, orădenii aveau un avantaj de trei puncte pe tabelă, 35-38.

La pauza confruntării, gruparea bihoreană avea procentaje mai bune decât adversarii atât la aruncările de afară (34.7%), cât și la cele de la semi-distanță (51.5%). Stephen Holt avea 11 puncte înscrise până atunci, cu trei reușite venite din spatele semicercului.

Valeika a dus un avantaj de 5 puncte echipei sale în debutul sfertului trei cu un coș de afară, 40-45, dar Cooper de a răspuns prin același procedeu, 43-45. Markovic înscrie pentru 43-50, iar Watson găsește ținta din afara arcului de cerc, 43-53. Markovic aduce un avantaj de 11 puncte echipei sale după ce a marcat din pasa lui Watson, 47-58. La finalul sfertului trei, Oradea avea un avantaj de 8 puncte, 50-58. 

Stephen Holt a înscris de la mare distanță pentru 52-61, și tot el a distanțat-o pe Oradea la +12 puncte pe tabelă în urma unui coș de afară, scor 52-64. Pentru Dnipro a urmat o perioadă mai bună de joc și s-a apropiat la 5 lungimi de orădeni, 59-64. Totuși, Holt a mai înscris o dată de la mare distanță, 59-67, iar Green a punctat dintr-o poziție dificilă pentru 59-69. Cu o reușită de afară, Nikola Markovic a dus scorul la 63-73 cu două minute și jumătate până la final. Dnipro s-a apropiat la 6 puncte, 67-73 iar Cristian Achim a solicitat time-out. Oradea a gestionat bine finalul întâlnirii și a reușit să se impună la o diferență de 

Principalii marcatori

Oradea: Stephen Holt 22 de puncte, Nikola Markovic 21 de puncte, Giordan Watson 12 puncte

Dnipro: Vyacheslav Bobrov 17 puncte, Stanislav Tymofeyenko 14 puncte, Issuf Sanon 11 puncte

*Foto: fiba.basketball

6 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    The storm is coming
    Recuperare, puncte, pase decisive, capac, apărare, adică ceea ce a făcut și azi Valeika, poate fără să fie remarcat de multă lume, dar cu sprijinul echipei a fost destul pentru victorie. În rest dedicăm victoria de joi cu italienii, prietenilor sibieni...

    cu 3 ani în urmă (24.03.2021) Raspunde
  • KK Crvena Zvezda Telekom Alex Popa :

    Buni jucatorii ucrainieni
    Am putea trage cu un ochi la vecini să vedem ce fac, autohtonii lor au dat azi 55 de puncte. Ucraina nu a rata eurobasket din 2009 incoace, au participat între timp la mondial in 2014. Economic suntem mult peste ei, ar fi cazul sa copiem modelul lor pt ca functioneaza

    cu 3 ani în urmă (24.03.2021)
    • BC CSU Sibiu DND:

      Poate
      Sunt buni și ai noștri, dacă îi băgăm, de pe bancă se uită la partidă ca și noi (vezi partidele din cupă unde au jucat foarte bine)

      cu 3 ani în urmă (24.03.2021)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Nu stiu ce sa zic,
      dar modelul ucrainian este foarte asemanator cu modelul nostru dinainte de 1989. Parca nu-mi doresc asa ceva. Eu merg mai pe natural, daca ai valoare si pasiune razbesti , daca nu te apuci de alte meserii. La noi problema este ca NU AVEM MANAGERI devotati si pasionati, la noi totul merge pe schmecherie, fara nicio viziune. De fapt odata ajunsi intr-o pozitie de conducere si-au atins scopul de a "dirija" si de a face "combinatii".

      cu 3 ani în urmă (24.03.2021)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Ca sa nu fiu
      inteles gresit, revin cu un exemplu : Inainte de 89, antrenorii de la Scolile Sportive erau OBLIGATI sa bata satele si orasele tarii pentru a face selectii , mai colaborau in sensul in care daca avea specialitate atletism si vedea un copil inalt il recomanda colegului de la baschet sau handbal sau rugby etc.
      Dupa 89, aceiasi antrenori si-au zis GATA. Stau la sala si astept sa vina copii si vad eu care e bun sau nu, dar oricum le iau banu. Mai mult - acest este un caz real de la Cluj - antrenor de la inot le interzicea ( chiar angajament scris al parintilor) celor care nu faceau fata sau care nu mai sperau la rezultate la inot, sa mearga la polo pe apa. Si atunci... ? Care model ?

      cu 3 ani în urmă (24.03.2021)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ajax :

    CSM
    Meci bun, însă, în mare măsură pierdut de Dnepr pe ratările de 3, unde au insistat nesperat de mult. Azi Holt a fost on fire și mi-a adus aminte de aruncările lui Rade Markovici, catch and shoot. Green, același, ineficient în atac, însă am văzut rezultate bune la rebound-uri, în special defensive, având avantaj pe detentă, însă totuși, nu cred ca pt asta a fost adus. E clar ca nu s-a adaptat. Zekovic azi slăbuț, de nerecunoscut. La el se vede lipsa antrenamentelor, își intră foarte greu în ritm de competiție, iar dacă aruncările de la început nu-i intră, o tine prost tot meciul. Observ, totuși, un reviriment al jocului, dar, în sistemul ăsta, e de așteptat ca următorul joc să nu fie la fel de strălucit. Sper să mă înșel. Italienii sunt de bătut, e clar, iar victoria cu Sibiul pe mine m-a surprins.

    cu 3 ani în urmă (24.03.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!