Iverson Molinar: „Ne-am regrupat și suntem pregătiți pentru următorul joc”
4 ore în urmăMihai Silvășan înainte de meciul cu Neptunas: „Este un meci greu, cu o echipă care marchează foarte multe puncte”
4 ore în urmăCSO Voluntari bifează o nouă victorie categorică în ENBL
4 ore în urmăCSM CSU Oradea caută primul succes din TOP 16 în FIBA Europe Cup
5 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca primește vizita lui Neptunas Klaipeda în EuroCup
5 ore în urmă
CSM CSU Oradea se deplasează în Italia pentru confruntarea cu Pallacanestro Reggiana, meci ce contează pentru etapa a 2-a din TOP 16 al FIBA Europe Cup, ediția 2025/26. Partida este programată miercuri, 17 decembrie, de la ora 21:00, la Reggio Emilia, și va putea fi urmărită exclusiv pe canalul de YouTube al FIBA Basketball.
Formația bihoreană vine după un debut ratat în această fază a competiției, fiind învinsă pe teren propriu de Bosna Sarajevo, în Oradea Arena. În schimb, Reggiana a început TOP 16 cu dreptul, obținând o victorie importantă în deplasare, pe terenul celor de la Cedevita Junior.
CSM Oradea continuă să se confrunte cu probleme de efectiv. La fel ca în partidele disputate după fereastra dedicată echipelor naționale, Jaizec Lottie și Bandja Sy nu fac parte din lotul deplasat, cei doi rămânând la Oradea pentru a urma tratamentul necesar problemelor medicale.
De partea cealaltă, echipa pregătită de Dimitris Priftis a fost foarte aproape de o victorie în deplasarea de la Trieste, la finalul săptămânii trecute, însă a cedat după o repriză de prelungiri, în urma unor erori comise la ultimele două posesii din timpul regulamentar. În prezent, Reggio Emilia ocupă penultima poziție în clasamentul Lega Basket Serie A.
Pentru CSM Oradea, duelul din Italia reprezintă al nouălea meci disputat în cupele europene în acest sezon, roș-albaștrii fiind în căutarea celei de-a șasea victorii. La rândul său, Reggiana va disputa partida cu numărul zece din actuala campanie continentală, având același obiectiv: obținerea celui de-al șaselea succes.
Liderii formației italiene sunt Troy Caupain, responsabil cu organizarea jocului, Jaylen Barford, principalul marcator, și Bryson Williams, jucătorul dominant la recuperare. Lotul este completat de baschetbaliști importanți precum Michele Vitali, Jaime Echenique și Kwam Cheatham. Un nume de referință pe scena baschetului european este Jamar Smith, câștigător al EuroCup în 2017 și al FIBA Europe Cup în 2022, fost MVP al sezonului 2020/21 din EuroCup, precum și MVP al finalei FIBA Europe Cup din 2022.
Confruntarea de miercuri va fi a doua întâlnire directă dintre cele două echipe. Prima a avut loc pe 25 martie 2021, în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup, ediția 2020/21, când CSM Oradea s-a impus cu 71-64, la Arena Antonio Alexe, obținând calificarea în semifinalele competiției.
Un nou rezultat negativ ar complica semnificativ situația orădenilor în perspectiva calificării în faza următoare a competiției. Deși bihorenii nu pornesc cu prima șansă în această confruntare, există suficiente argumente pentru a spera la un rezultat pozitiv în Italia.
Câți spectatori au asistat la meciul dintre CSM Oradea și KK Bosna
Ostoja Mijailovic a făcut public bugetul lui Partizan Belgrad
Boban Marjanovic a semnat cu o echipă din Liga Adriatică
Victorie la limită pentru Reggiana în fața lui Cedevita Junior
Kris Richard: „Mă aștept să evoluăm mai bine. Vom fi mai puternici și vom f...
Cristian Achim, după înfrângerea cu KK Bosna: „A câștigat echipa mai bună”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!