Pentru prima oară în actuala stagiune, CSM Oradea a avut șapte străini pe foaia de joc
12 ore în urmăCSO Voluntari câștigă cu mari emoții duelul cu TalTech, după o repriză de prelungiri
12 ore în urmăCSM Oradea trece de Cedevita Zagreb pentru prima victorie în Top 16 din Europe Cup
12 ore în urmăȘoc pentru Euroligă: Cel mai titrat club de pe continent, aproape de a deveni una dintre fondatoarele NBA Europe
14 ore în urmăCum și-a motivat John Jenkins plecarea de la Vâlcea: „Am soție și trei copii acasă”
18 ore în urmă
FC Barcelona a înregistrat pierderi imense în sezonul 2019-2020, o perioadă în care toate entitățile sportive au fost afectate de pandemia de coronavirus. Astfel, gruparea spaniolă a avut un deficit de 28.2 milioane de euro în stagiunea precedentă.
Informația a apărut într-un raport al celor de la 2playbook, prezentat de eurohoops. Procentul este cu 26.2% mai mare decât în anul anterior iar unul dintre principalele motive este suma plătită pe salariile jucătorilor și ale personalului din jurul formației blaugrana, deși acestea s-au redus cu 70 la sută atunci când competițiile au fost suspendate. Impactul direct în acest sens a fost de opt milioane de euro.
Banii veniți din publicitate au scăzut cu 50 la sută la Barcelona iar acest lucru s-a întâmplat în mare parte datorită plecării sponsorului principal Lassa de la club în anul 2019, cel care făcea parte din numele echipei. Încasările înregistrate de-a lungul sezonului s-au redus și ele cu 8.01 milioane de euro, o scădere de 28.8%. Totuși, veniturile din drepturile de televizare au crescut cu 3.2 milioane de euro, adică 15.4%.
Deși a avut parte de un lot foarte valoros, catalanii nu au câștigat niciun trofeu intern în sezonul trecut iar Euroliga nu a mai ajuns la final, fapte ce au contribuit și ele la scăderea cu o cincime a veniturilor din competiții.
*Foto: Euroleague Basketball
--------
Sărbătorim împreună 10 ani de Baschet.ro! Avem nevoie de sprijinul tău pentru a putea continua mediatizarea acestui fenomen. Fii alături de noi și investește în baschetul românesc prin intermediul platformei Patreon la această adresă: https://www.patreon.com/Baschet . Garantăm faptul că suma de bani acordată va fi investită sută la sută în baschetul românesc! Pentru mai multe detalii accesează acest link.
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în prelungiri în deplasarea pe terenul lui...
Nebojsa Vidic și-a găsit echipă după despărțirea de FC Argeș
U-BT Cluj-Napoca, aleasă de managerii generali din EuroCup drept cea mai sp...
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în prelungiri în deplasarea pe terenul lui...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lanternei roșii din EuroCup
Mihai Silvășan: „Ne dorim să corectăm evoluția din meciul cu Veneția”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!