Stiri

Giordan Watson: „Soarta calificării este în continuare în mâinile noastre”

CSM Oradea a câștigat la pas duelul cu marea rivală U-BT Cluj-Napoca, deși la finalul celor 40 de minute diferența de pe tabelă era doar 5 puncte în favoarea bihorenilor, scor 80 la 75. 

Giordan Watson a fost unul dintre cei mai eficienți jucători ai echipei antrenate de Cristian Achim, fundașul naționalei României a terminat partida în double-double cu 10 puncte și 11 pase decisive pentru un indice de 15 unități la eficiența. La fel ca și antrenorul său, Watson a declarat că nu vrea să stea la mână rezultatelor și că CSM Oradea va aborda la victorie următoarele două partide din FIBA Europe Cup. 

Am început excelent, am făcut multe lucruri foarte bune și utile în apărare. De altfel, defensiva ne-a pus în situații favorabile în faza de atac. De asemenea, am știut care este jocul lor în pozițional și ne-am executat exemplar planul de joc. Pe finalul meciului, Clujul a ridicat nivelul de presiune asupra omului cu mingea și am scăpat lucrurile de sub control. Cu toate că am învins la mai puțin decât ne-am propus, adică la șase sau mai multe puncte, consider că este o victorie meritată și care ne ține cu capul ridicat. Indiferent de calcule, soarta calificării este în continuare în mâinile noastre. Mai avem două meciuri și vom încerca să le câștigăm pe ambele. Dacă reușim acest lucru atunci ne calificăm mai departe. Cine știe, poate și cu o victorie vom avansa în faza următoare.

În competiția europeană, CSM Oradea se va deplasa în Israel, pentru a încerca să obțină o victorie pe terenul lui Ironi Nes Ziona. 

*foto: facebook CSM Oradea 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!