Vremea nefavorabilă din Statele Unite ale Americii încurcă programarea meciurilor din NBA
4 ore în urmăPrestație impresionantă pentru Emi Cățe, în eșecul din thriller-ul cu dubla campioană din Champions League
4 ore în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Kevin Durant
8 ore în urmăJusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
9 ore în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
11 ore în urmă
Miercuri, de la ora 18,30, are loc al 5-la duel Arad – Alba Iulia la baschet feminin în acest sezon. Este 3-1 la general pentru campioane, iar mâine meciul contează pentru CEWL, într-o competiţie în care ambele echipe sunt calificate deja în Final Four.
Înaintea acestui meci, antrenorul arădencelor, Jose Araujo a declarat următoarele:
“Va fi un meci greu, un alt meci, decât cele pe care le-am jucat până acum cu Alba Iulia. Am şi uitat ce s-a întâmplat până acum, un meci care îl începem de la zero. Întâlnim o echipă bună cu un antrenor pe măsură, dar asta se ştie deja. Noi suntem pregătiţi de muncă. Până în martie nu avem timp să gândim, ci doar să ne pregătim şi să jucăm. Avem meciuri dificile în faţă, plus Final Four în Cupa României şi Cupa Europei Centrale. Dar, cum am mai spus-o şi altă dată, ne place o asemenea provocare”, a spus antrenorul Jose Araujo.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!