Antrenorul Martinez a avertizat, iar inevitabilul s-a întâmplat
2 ore în urmăCSO Voluntari preia conducerea în seria cu CSU Sibiu
3 ore în urmăCunoaștem cele patru echipe care au mai rămas în lupta pentru promovarea în LNBM
22 ore în urmăVictorie fără probleme pentru UCAM Murcia în fața lui Basquet Girona
23 ore în urmăDubai Basketball și KK Partizan sunt primele două echipe care s-au calificat în semifinalele ABA League
23 ore în urmă
Nebojsa Covic, președintele lui Steaua Roșie Belgrad, a dezvăluit faptul că Michael Ojo a fost diagnosticat cu COVID-19 înainte de deces.
Covic a vorbit pentru un post de televiziune din Serbia. Omul de afaceri susține faptul că a primit din partea familiei baschetbalistului dreptul de a investiga cauza decesului.
Astfel, conform lui Covic, Ojo a primit 3 rezultate negative la testele COVID-19 efectuate în perioada în care a fost sub contract cu Steaua Roșie. Totuși, s-a aflat faptul că nigerianul a fost diagnosticat pozitiv ulterior, la începutul lunii iulie, perioadă în care era liber de contract.
Potrivit noilor informații, pe data de 5 august testele de sânge pentru identificarea anticorpilor anti SARS-CoV-2 indicau faptul că acesta își recapătă imunitatea. De asemenea, simptomele pneumoniei cu care fusese diagnosticat în aceeași perioadă deveniseră din ce în ce mai ușoare.
Problematic este faptul că Ojo i-a recunoscut medicului său că a început antrenamentele pe data de 31 iulie și că obosea extrem de repede. Pivotul s-a antrenat individual pe data de 31 iulie, 1 august și 4 august, înaintea ședinței de antrenament de pe data de 7 august, care i-a fost fatală.
Președintele lui Steaua Roșie Belgrad a subliniat faptul că medicii nu recomandă activitate fizică pentru aproximativ 6 săptămâni în cazurile de pneumonie. Totodată, susține cu tărie faptul că pneumonia și noul COVID-19 au influențat moartea regretatului baschetbalist.
Până la urmă ceea ce s-a întâmplat pe data de 7 august este real, de aceea nu văd niciun motiv să ne ferim de investigații. Familia lui Ojo și Ambasada Nigeriei doresc să știe întregul adevăr despre cele întâmplate, a declarat Covic în încheierea interviului.
Investigațiile continuă și autopsia va include și un test COVID-19.
*foto: euroleague.net
U-BT a făcut spectacol cu Buducnost într-o victorie „a la Cluj”
Mihai Silvășan: „Am avut un caracter puternic și am reușit să câștigăm.”
Ergin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehni...
U-BT a făcut spectacol cu Buducnost într-o victorie „a la Cluj”
Ergin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehni...
Slask Wroclaw și Ainars Bagatakis s-au despărțit
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!