Bosnia și Herțegovina a impresionat lumea baschetului în urmă cu o săptămână, când a reușit să o învingă pe Franța, după un meci excelent. Cu toate acestea, făcând parte dintr-o grupă cu Slovenia, Lituania, Franța și Germania, așteptările de la EuroBasket 2022 au rămas mici, mai ales că acum câteva săptămâni erau discuții că Bosnia nu va putea participa la turneu, din cauza problemelor financiare.

Totuși, cu doi jucători excelenți precum Yusuf Nurkic și Dzanan Musa, Bosnia a început cu dreptul Campionatul European și a învins-o pe Ungaria la o diferență de zece puncte: 95-85. Balcanicii au început bine și duelul cu Germania, însă gazdele au controlat repriza secundă și și-au adjudecat victoria: 92-82.

Pentru Bosnia și Herțegovina urmează trei dueluri de foc, împotriva Sloveniei, Lituaniei și Franței. Un lucru e sigur: trupa lui Aziz Bekir va lupta până la final în fiecare încleștare. Aceasta este mentalitatea selecționerului Bosniei, un om care a trecut prin multe situații dificile de-a lungul vieții și a rămas în picioare.

Mama lui, care l-a convins să accepte oferta venită de la Federația Bosniacă, a murit cu două zile înainte de duelul cu Ungaria, aducând o mare durere în viața lui Bekir. Acesta a zburat în Bosnia, și-a înmormântat mama și apoi s-a întors în Koln cu mai puțin de două ore înainte de jocul echipei sale.

Povestea lui Aziz Bekir sau Adis Beciragic este mult mai complexă, iar Quim Gomez, un antrenor și manager din Spania, a scris-o pe Twitter. Este o poveste despre război, pasiune, sacrificiu și muncă, astfel că am tradus-o integral.

„Este povestea unuia dintre antrenorii de la EuroBasket, de fapt, singurul pe care îl cunosc personal. Niciun adversar nu a avut o viață ca a lui, nimeni. Haideți să vorbim despre Aziz Bekir. Adis Beciragic s-a născut în Sarajevo, un oraș multicultural din fosta Iugoslavie și a început foarte devreme să joace baschet, încercând să îl imite pe idolul său, Mirza Delibasic. La scurt timp după ce a semnat cu legendara Bosna Sarajevo, în 1991, a izbucnit războiul în Balcani, iar acesta a ajuns în curând și în Bosnia, după ce aceasta s-a despărțit în 1992 de Iugoslavia, declarându-și independența.

„Nu credeam că războiul va ajunge la noi”, mi-a spus într-o anumită ocazie, cu o voce tremurată, în ciuda faptului că trecuseră 26 de ani de la acel conflict.

În asediul orașului Sarajevo, unul din cele mai cumplite din istoria războaielor, forțele militare sârbești au înconjurat orașul timp de patru ani cu tancuri și lunetiști. Mai mult de 6000 de oameni și-au pierdut viața. 6000 din 300.000. Adis mi-a povestit despre vecini, copii, rude și coechipieri omorâți de lunetiști sau de explozii. Fără milă, fără diferențe.

Și, în toată această situație, ce reprezenta baschetul? Era singura modaliate de a scăpa. Liga bosniacă a fost suspendată însă câțiva jucători tineri fugeau printre gloanțe pentru a ajunge la sală și pentru a se antrena. Adis, în vârstă de 21 de ani și cu toată viața înainte, era unul din ei.

În 1993, EuroBasket era organizat în Munchen și naționala Bosniei avea un loc acolo pentru prima oară în scurta ei istorie. După un an de asediu și inactivitate, jucătorii aveau opțiunea de a merge să joace la Campionatul European. Care era riscul? Dacă părăseai Sarajevo îți riscai viața. Adis a fost unul dintre curajoșii care au părăsit orașul în miezul nopții pentru a ajunge la aeroport și pentru a zbura în Germania. Gloanțele le-au trecut pe deasupra capului însă șansa de a le aduce bucurie oamenilor din propria țară și de a spune lumii ce se întâmplă cu adevărat în Sarajevo a contat mai mult decât toată frica.

Au ajuns la Munchen, fără un ritm competitiv și fără steag, însă aceste lucruri nu au reprezentat obstacole pentru Bosnia. A terminat pe locul 8, clasare ce rămâne cea mai bună până în prezent, depășind echipe mult mai competitive precum Italia, Israel sau Letonia. Bucuria succesului obținut a fost uriașă, însă au urmat încă trei ani de război într-o țară care se scufunda în ruine din cauza pasivității internaționale. Se pare că până astăzi, în 2022, nu am învățat nimic...

Să ne întoarcem la baschet. Campionatul European din 1993 a făcut conflictul vizibil și a deschis noi oportunități pentru sportivii bosnieci să joace pentru cluburi din alte țări. Adis este unul dintre mulții jucători care au beneficiat de acest aspect și a ajuns în Turcia, căutând o viață mai bună. În țara otomană, el a fost naturalizat ca mulți alți sportivi din Balcani, adoptând numele turcesc de Aziz Bekir, care și astăzi este considerat oficial de FIBA, deși familia și prietenii îi spun Adis.

Datorita cetățeniei turcești, Aziz a putut evolua la formații puternice, reușind să câștige titlul de două ori cu defuncta Ulker, unde a format un cuplu la nivel de Euroligă cu legendarul marcator Erdenay. Însă cariera lui a fost scurtă și, la aproape 30 de ani, s-a retras din activitate. Bogdan Tanjevic i-a propus să devină antrenorul secund al naționalei Turciei și apoi a urmat aproape un deceniu petrecut ca antrenor principal în liga turcă.

Eu l-am cunoscut în 2018, în Sarajevo, când l-am ajutat la Procamp Sarajevo, un camp organizat de o altă legendă: Samir Avdic. Am discutat mult despre viață și baschet și am descoperit o bună parte din povestea pe care o spun astăzi. M-a impresionat maniera lui de a comunica și de a relaționa cu jucătorii, dar și claritatea ideilor sale și onestitatea pe care a arătat-o atât pe teren, cât și în afara lui. A fost unul din lucrurile pe care le-am luat cu mine după ce am plecat din Bosnia.

În 2019, ne-am întâlnit din nou. El își pierduse slujba în Turcia și avea unele probleme personale. M-a durut să văd un om atât de bun într-o asemenea situație. 2020, pentru motivele evidente, nu a îmbunătățit situația.

După peste un an de inactivitate, Adis și-a făcut bagajele și s-a dus să antreneze în Irak și apoi în modesta ligă din Kosovo. A părăsit scena principală dar, cel puțin, putea să își continue pasiunea. Sezonul 2021-2022 a fost unul de succes pentru Adis, care a ajuns la jumătatea stagiunii și a câștigat titlul cu Golden Eagles Ylli, calificând echipa în preliminariile Basketball Champions League.

Dar anul lui excelent nu s-a oprit acolo. În urmă cu trei luni a primit propunerea vieții sale: era un loc liber la cârma naționalei Bosniei. Avea mai puțin de două luni pentru a pregăti echipa pentru preliminariile Campionatului Mondial și pentru EuroBasket. Nu l-a interesat, de-a lungul vieții a trecut peste o mulțime de situații complicate.

Totul mergea bine, EuroBasket urma să înceapă dar viața l-a lovit din nou. Cu două zile înainte de începerea competiției, mama lui a murit. A mers la înmormântare alături de o parte din jucători. La debut, unul entuziasmant și emoționant, Bosnia a învins-o pe Ungaria.

Aceasta este povestea lui Aziz Bekir sau Adis Beciragic, antrenorul Bosniei. A așteptat 51 de ani pentru a-și îndeplini visul.”

Astăzi, 4 septembrie, de la ora 18:45, Bosnia și Herțegovina joacă împotriva Sloveniei, urmând ca marți, 6 septembrie, de la ora 15:30, să încerce să o învingă din nou pe Franța. Miercuri, 7 septembrie, tot de la ora 15:30, Bosnia o înfruntă pe Lituania în ultimul meci din grupă.

*foto: fiba.basketball