Stiri

Reacția lui Cristian Achim după eliminarea Oradiei din preliminariile BCL

CSM Oradea a fost eliminată încă din primul tur preliminar din Basketball Champions League și a ratat calificarea în faza principală pentru al treilea an consecutiv. Vicecampioana României a fost învinsă de belgienii de la Antwerp Giants, cu scorul de 71-79, într-un meci ce a avut loc pe teren neutru în Bulgaria, la Samokov.

La finalul meciului, Cristian Achim, antrenorul principal al leilor roșii, a recunoscut că Antwerp Giants a fost echipa mai bună și și-a criticat elevii pentru nenumăratele posesii pierdute ușor.

„Astăzi au fost mai buni (n.r. Antwerp Giants) și s-au aflat într-o perioadă mai bună decât ne aflăm noi în acest moment. Absența fundașului (Jaizec Lottie – n.r.), din păcate, a cântărit mult, nu știu dacă decisiv, dar cu siguranță foarte, foarte mult în condițiile în care ei aveau un joc bazat pe viteză maximă și el, categoric, putea să facă asta.

Practic, am pierdut meciul din două motive: mingile noastre pierdute, care s-au transformat în contraatacuri, și recuperările lor ofensive, care s-au transformat în alte puncte ușoare. De altfel, jumătate dintre punctele pe care ei le-au marcat au venit după mingi pierdute și după recuperări ofensive, iar la acest nivel asta este inacceptabil și este mult prea mult. Să primești 39 de puncte după mingi pierdute și recuperări ofensive este absolut enorm, inadmisibil.

De asemenea, Achim a mai subliniat că scorul final a fost unul blând cu Oradea și este dezamăgit de recuperările ofensive facile reușite de Antwerp, pe care le consideră inadmisibile la acest nivel.

„Scorul a fost blând dacă ne uităm din această perspectivă, iar faptul că am fost în meci până în ultimele 2 minute, când și acolo am avut 2 mingi pierdute… La 5 puncte am avut, în loc de aruncare deschisă, o pasă greșită.

La nivelul acesta nu se poate să ai atât de multe puncte primite din aceste două motive. Pur și simplu nu se poate. Plus că au jucat într-o rotație mai mare decât noi, reușind să mențină o presiune continuă și foarte mare la minge. Azi au fost mai buni ei”, a încheiat Cristian Achim, conform probaschet.

CSM CSU Oradea își va continua drumul european în FIBA Europe Cup, unde va juca într-o grupă cu Aliaga Petkimspor (Turcia), câștigătoarea seriei dintre Dnipro (Ucraina) și Corona Brașov (România) și AEK Larnaca (Cipru), dacă aceștia vor rata, la rândul lor, calificarea în BCL.

*Foto:Facebook/CSM Oradea

3 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea The Optimiser :

    Penibil
    Normal, plin de scuze, că Lottie lipsește etc etc. Sper ca sezonul ăsta să fie unul catastrofal din toate punctele de vedere pentru echipă, numai așa scăpăm de el, altfel nu înțeleg de ce îl mai păstrăm când se vede cu ochiul liber că el este cauza nr. 1 pentru care echipa e așa slabă.. Nu neg faptul că el este cel care a adus Oradea unde este acuma pe harta baschetului european, dar nu mai merge, e clar depășit.. Trebuie adus suflu nou, eu unul l-aș promova pe Markovic și l-aș lăsa pe el să vedem cum se descurcă... E foarte agresiv de pe margine, lucru care pare să îi lipsească domnului profesor..

    cu 1 oră în urmă (20.09.2025) Raspunde
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    Super penibil
    In loc sa fie demn și să-și asume acest eșec răsunător, Achim încearcă să ne vândă gogoși.
    Toată țara a văzut cum în sfertul trei noi pierdeam minge după minge,belgienii punctau într-o veselie,iar Achim privea anesteziat de pe margine incapabil să ceară un time-out.
    Toată țara a văzut cum noii veniți la echipă habar nu au ce post joacă,după o lună de zile de când sunt în club.
    Am dat doar două mici exemple, cauzele reale ale eșecului sunt mai complexe.

    cu 1 oră în urmă (20.09.2025) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sean Barnette :

    Din nou
    Ca de fiecare dată, avem o super analiză a motivelor pentru care am pierdut. Dar cine e responsabil,cine a făcut lotul? De ce rotația a fost scurtă? Avem totuși doar un singur jucător, probabil accidentat, căci nu știm exact ce accidentare are. Legat de intensitate, și concentrare care a dus la mingi pierdute, mă întreb cine ar fi responsabil de perioada de pregătire, de organizarea unor meciuri amicale, de legarea relațiilor de joc? Nu pot fi mereu de vină doar jucătorii. Acum o lună Achim zicea ca are un lot superior valoric, pentru ca “el i-a ales”. Amatorism, asta pare ca se intampla in managementul nostru. Exact ca și toate gafele și bâlbele de la prezentarea oficială a echipei, a sponsorului, desincronizarea și toată debandada. Nu poți să te bazezi doar pe voluntari și copii, mai ai nevoie și de profesioniști fără carnet de partid.

    cu 1 oră în urmă (20.09.2025) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!